Pentru că sunt zile atât de pline și de frumoase, încât îmi vine, des, să râd. Să râd de prostia unora, să râd de infatuarea idioată a altora, să râd când văd că unii cred că l-au luat pe Dumnezeu de picior, când, de fapt, l-au prins de altceva (cum spune o veche cunoștință de-a mea). Nisipurile sunt întotdeauna mișcătoare și rezistă numai construcțiile solide. Dar amăgirea/speranța e ceea ce îi ține pe cei cu minte puțină în viață. Niciodată nu tragi linia la început, ci la sfârșit.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.