Săptămâna Patimilor. Fiecare zi liturgică începe în seara anterioară. Și a fost seară și a fost dimineață. Pentru prima zi de după Florii, avem o parabolă. A smochinului neroditor. Fiecare parabolă cu pedagogia ei. Azi, este despre ultima șansă. Cea care trebuie acordată. Numai că, dacă veți citi bine, șansa e biunivocă. Tu, proprietar al viei, nu stai și aștepți, fără să miști un pai, ca smochinul să rodească. Ci sapi în jurul lui și pui gunoi de grajd, să hrănești pământul. Căci, altfel, nu se schimbă nimic. Câți oameni mai acordă o șansă rezonabilă ca ”smochinul” din viața lor să-și îndeplinească misiunea? Câți sapă în jur și pun gunoi? Câți colaborează la îndreptare? Câți dau termene rezonabile (1 an, ca în parabolă)? Câți fac un efort în timpul ăsta? Aproape nimeni. Oamenii n-au învățat nimic din viața asta…

”Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.”