M-am amuzat copios când a întrat în istorie și a început să o interpreteze cu știința sa de-acum, a vremurilor noastre, prin prisma meseriei sale. Știți ce înseamnă pașalâc? – ne-a întrebat. O uniune, nu altceva. Sultanii făceau cu sute de ani în urmă ceea ce facem noi acum, cu Uniunea Europeană. Transformau țări, provincii, în pașalâcuri și le băgau în uniunea lor. Ce însemna asta? Că le trimiteau un conducător, că le puneau să plătească un bir – 100 de butoaie cu miere, 10 saci cu galbeni, atâtea fecioare și atâția copii, dar le dădeau dreptul să aibă 3-5-Dumnezeu știe câți reprezentanți în Divan – Parlamentul European de-acum. Istoria se repetă, nu vedeți?

Cum le trimiteau conducătorul? Organizau o licitație, dragilor. Da, turcii, pe vremea aia, au inventat licitația. Zicea x că el dă atâția saci de galbeni, atâtea butoaie cu miere etc, y că dă atât, z dă și el, iar pe cel care promitea mai mult, sultanul îl desemna conducător. Îi dădea ienicerii și îl trimitea la post, să-și ia țara în primire. Ăla se ducea, bătea în poarta castelului și, dacă anteriorul nu voia să plece de bunăvoie, îi luau gâtul și se instala desemnatul. Care se apuca să schimbe regulile, legile și se apuca să strângă birul pe care-l promisese pentru dregătorie, la licitație.

Nu vedeți că nu-i nimic nou sub soare? Doar că România n-a putut să fie pașalâc din cauză că, dacă ar fi ajuns niște boieri români în Divan, Imperiul Otoman ar fi căzut cu 100 de ani mai devreme. Doar fanarioții au făcut treabă în România, căci, de câte ori puneau un român, se alegea praful! O să vedeți că asta ne așteaptă. În câțiva ani, românii vor fi cel mult adjuncți de șefi de birou, că altfel nu merge treaba! Se vor convinge și europenii, ca și sultanii, că românii nu fac treabă când îi pui șefi, ci fac treabă când au un șef care știe ce vrea…

Mă gândesc că, pe undeva, are dreptate. Privind în urmă, detașat, interpretăm totul altfel, pe baza altor cunoștințe. Ne explicăm altfel ce s-a întâmplat, vedem mai clar și mult mai simplu toate mecanismele din spatele diverselor acțiuni. Parcă nu mai e așa ceață și din cauza lipsei emoțiilor aferente momentului. Și deslușim strategiile. Ce-i drept, cu întârziere. Mare. Uneori, de zeci și sute de ani.