Văd că lumea e extaziată de spactacolul de deschidere a JO de la Londra. Mie nu-mi place. E prea multă megalomanie, prea opulent, prea mare figurația. Probabil, mi se trage din copilărie, de la Cântarea României. Și singurele imagini care-mi vin în minte sunt ale ”artiștilor” care părăseau scena, intersectându-se pe holurile dinspre culise cu cei care urmau să evolueze. Și acolo nu mai era nimic fastuos, nu mai erau reflectoare, oamenii se îmbulzeau ca niște vite. Odată ce-ai ieșit de pe scena, după ce-ai prestat, ești unul din mulțime. Nu mai contezi. Și te întrebi la ce bun tot efortul… Zecile de ore de repetiții pentru câteva minute în care nici măcar nu știi dacă ai fost urmărit… Dacă te-a apreciat cineva. Nu a fost o evoluție individuală, nu știi cât din aplauze este pentru tine.
Pentru ”artiștii” de moment, o astfel de manifestare e o corvoadă.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.