Călătoriile. Sunt singurele pe care vreau să mi le amintesc. Restul nu contează. Nici problemele, nici supărările, nici micile sau marile succese. Am stat o parte din an în afara țării. Am declinat niște plecări spectaculoase, din varii motive. Mi-am dat seama că mă simt mai bine dicolo, oriunde-ar fi acest dincolo, decât aici, în țară. Cine știe câți or fi ca mine… E trist, e tragic, chiar, pentru societatea de azi, dar e real. Mi-e mai bine când sunt plecată. Trăiesc normal, fără să mă deranjeze  spoiala și mediocritatea, agresivitatea și neam-prostia, frustrările sau opulența fără gust ale unor compatrioți.  Când sunt plecată, mă încarc. Respir. Îmi dispar ridurile.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.