Oamenii cu mâneci scurte // 31 October 2011
Când eram copil, bunicul meu spunea uneori: ”X e un om rău. Dușmănos”. Multă vreme, m-am întrebat: cum adică ”dușmănos”? În timp, am înțeles. Cum am înțeles și că oamenii pot fi buni sau răi și, mai ales, că nu se schimbă niciodată în fondul lor intim, indiferent de câtă educație ai pompa în ei și indiferent de mediul în care sunt plantați.
Toate tehnicile de training pentru schimbare sunt efemere: dau rezultate cât timp oamenii sunt ținuți în mediu controlat. Dacă mediul din jurul lor se schimbă, revin la setările inițiale. Înconjurați de oameni sub nivelul lor, mediocrități negre la suflet, doar cei născuți buni rămân buni. Ceilalți sunt în mediul favorizant, fac răutăți cu voluptatea cu care un însetat bea apă. Indiferent de decarații, căci mai păstrează vorbele din trainingul pentru schimbare de care au beneficiat, ei tot rău fac. Gratuit, intenționat, din răzbunare sau nu, nu mai contează: rău să fie. Bariera morală a binelui și răului e ruptă definitiv. Între oameni buni și blânzi nu se simt bine. Joacă o vreme teatru, se străduiesc să salveze aparențele, dar răbdarea lor are o limită: nu se pot minți pe ei înșiși. Nu-și pot înșela propria natură. Se rup și revin în mediul favorizant. Unde le e locul. Și n-ai ce să le faci. Nici măcar de mânecă nu poți să-i tragi. Pentru că ei poartă numai mâneci scurte…
