Ideea nu-i a mea, ci a lui Ștefan Caraman/Kaos Moon. Am citit-o în ”Scrisori către Rita” și mi-a dat de gândit.

Dacă vârsta nu se raportează la timp (la noțiunea generală de timp), ci la timpul petrecut împreună cu cineva?  Am fi tineri în raport cu unii oameni cu care interacționăm, bătrâni în raport cu alții. Am avea relații tinere, unele relații mature și altele de-a dreptul bătrâne. Poate ne-am purta copilărește cu cei de vârstă interrelațională tânără sau ca niște băbuțe și niște moșneguți cu ceilalți. Sau, poate, așa ne și purtăm… Cine știe? Poate că iertăm mai ușor când suntem tineri, poate că viața ni se pare luungă-lungă, poate că supărările se uită de pe o zi pe alta, poate că totul pare frumos și nimic nu pare să tulbure viitorul ăla de la orizont. Sau poate că suntem ranchiunoși și cicălitori ca moșneguții din Muppets, poate că nu mai așteptăm nimic bun în relațiile bătrâne. Sau poate chiar nu mai așteptăm nimic…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară