În incursiunea mea de două zile prin lumea feminismului, cel mai tare m-a amuzat când cineva mi-a spus ”(scumpă) tanti”. Probabil, în mintea ei, cea care a scris a considerat că mă va jigni. Sau umili. N-a reușit decât să mă amuze. Pentru că – din nou – am văzut neputința formulării unor argumente. Similară cu neputința copiilor care, atunci când nu știu să riposteze, lovesc. Sau mușcă. Deh, pornirile animalice din oameni…
Ce și-o fi imaginat biata scriitoare de comentarii că sunt eu? Vreo cotoroanță în capot și cu bigudiurile-n cap? Vreo mamașă de 100 de kile care nu reușește să scape de ele și are un mare complex? Vreo frustrată care stă toată ziua-n casă și tânjește după vreo ieșire la o terasă? Vreo femeie plină de riduri și cu părul jumate alb, jumate vopsit? Vreo bucătăreasă pentru 100 de guri și vreo spălătoreasă de 100 de farfurii? Cât de monstruoasă m-o fi văzut cu ochii minții ei pline de ură, că n-a mai fost în stare să articuleze vreo idee inteligentă?
Samira – căci așa semnează, în buna tradiție a internauților mândri de identitatea lor reală – crede că tinerețea ei actuală e veșnică. Din păcate, și creierul ei e foarte tânăr. Și atât de neexersat! Și mai crede că ea n-o să ajungă niciodată la 25 de ani, la 30, la 40, 50 sau la 60. Încă e sub aripa părinților, încă mai crede că tot ce zboară se mănâncă. Și mai crede că e frumoasă și deșteaptă. Și că va fi o învingătoare în viață doar pentru că a luat bacul și vreun examen nesemnificativ la școală. Nu o acuz: așa sunt toți tinerii ăștia nemuritori. Așa credeam și eu. Așa am fost și eu. Mai târziu, am văzut că ”Buricul pământului” e unul singur: într-o biserică din Ierusalim. Și nu, nu-i o persoană, ci o sculptură în lemn. Tinerețea crede că va sparge munții. Când ai 20 de ani, ți se pare că e suficient să vrei ceva și vei avea, vei ajunge, vei deveni. Fără niciun efort. Întinzi mâna, iei luna de pe cer și o pui în buzunarul de la spate. Dar viața e un pic altfel. Nu e suficient să visezi, nu e suficient să vrei. O să vezi că tu, chiar dacă ai fost primul pe listă la vreun examen din școală, poți să mori de foame la maturitate. O să vezi că nu contează voluntariatul și olimpiadele, când nu ești capabil să faci foarte bine ceva. O meserie. Dar, pentru a nu muri de foame, trebuie să o faci al naibii de bine. Sau să trișezi: să ai pile, să cari o geantă a unui generic ”domn profesor”, să îi lingușești pe unii sau alții, să te bagi în seamă, să faci compromisuri cu tine, cu viața ta, cu principiile tale, cu valorile tale. Dacă le ai… Dar viața e o perpetuă alegere. De la cei 20 și-un pic de ani, se vede numai roz. Cu norișori pufoși, tiviți cu raze de aur. La 30 se vede altfel. Iar la 40, te uiți peste umăr și vezi că a trecut mai mult de jumate. Pentru unii, cu mai nimic în urmă. Căci s-au târăt ca niște viermi vorbitori și cu pretenții. Pentru alții, cu multă muncă, cu multe realizări, cu multe nopți nedormite. Te uiți la tine în oglindă. Nu ți-e rușine. Ești mulțumit. N-ai ajuns nici șeful Globului, nici n-ai zburat în spațiu, dar n-ai făcut nici compromisuri. Te-ai ridicat prin tine însuți. Netârăt de vreun ”domn profesor” după el, neîmpins de părinți din spate (hehe! ce vremuri frumoase erau când trăiau ambii!). Ai construit din aproape în aproape. Ai învățat, ai muncit, ai citit. Da, ai spălat și vasele pe vremea când nu aveai mașina de spălat vase. Da, ai condus și-un Matiz pe vremea când erai fericit că, din banii tăi, ți l-ai permis. Da, ai fost și la Mamaia, la două stele, pe vremea când mergeai cu trenul în concediu. Dar astea au rămas de multă vreme în urmă. Pe vremea când nicio închipuită șefă a universului nu-ți spunea tanti.
Diferența dintre o tanti și-o închipuită șefă a universului este de 15-20 de ani. Petrecuți în stare de maturitate de către ”tanti”. Cu preocupări de adult. Căci, prin copilărie, adolescență și tinerețe imberbă trecem cu toții, decalat, în timp. Dar tot atâta durează pentru toată lumea.
15-20 de ani de citit în plus. De simțit în plus. De trăit în plus.

Samira, te-aș invita la o cafea, dacă te-ai upgradat de la ceașca de cacao cu lapte făcută de mămica. Nu-ți face griji dacă n-ai bani de taxi, că e prea cald să atârni prin stații de autobuz. Se rezolvă. Dacă fumezi și tocmai ți s-au terminat țigările, se rezolvă. Și nici nu te pârăsc la mămica și tăticu’. Rămâne între noi, parol. Ca fetele, deh, chiar dacă din generații diferite!