Marele nimic // 14 March 2011
Mă uimește cum oamenii trăiesc prin și pentru acțiunile partidelor politice, ale oamenilor politici, ale guvernului, ale presei. Mă uimește cum oamenii trăiesc pentru a fi băgați în seamă de alții, chiar și sub nivelul lor intelectual. Important e să crească mușchii pe ei în fața ”auditoriului”. Mă uimește cum oamenii își pioritizează viața contra intereselor proprii numai de dragul de a trăi cu himera că sunt cineva, că îi ascultă cineva, că îi remarcă oricine… E atâta vanitate în joc… Ajung să creadă, îmbătați de ochii ațintiți asupra lor (și ăștia, din altă nevoie de băgare în seamă), că chiar contează! E o goană nebună după nimic, toate zilele curg la fel pentru ei, iar seara, la culcare, nu s-au ales cu nimic, în afară de timpul pierdut cu evenimente despre care nimeni nu-și mai amintește peste o săptămână…
O lume de oameni atârnați de calculatoare, de televizoare, atârnați pe la colțuri sau prin baruri în discuții sterile despre te miri ce, băgări în seamă care consolidează nimicul. Vorbe, vorbe, vorbe…
Nici măcar o apocalipsă precum cea japoneză nu trezește nimic în promisciutatea asta societală. Doar vorbe, like-uri, vorbe, nimic. Marele nimic.
