Tot citesc pe ici-colo că, la nivel mondial, se va instaura foametea. Că alimentele vor fi din ce în ce mai rare și mai scumpe. Deși nu văd să se ia în calcul pe undeva și capacitatea de producție a diverselor culturi agricole, să știm și noi cam cât e în stare să genereze planeta asta, prin diverse publicații sunt tot mai concertate mesajele privind viitorul sumbru: o să murim de foame. Ne vom împuțina noi, locuitorii acestei planete, prin înfometare.

Dacă mă uit cu atenție la ce ne așteaptă pe noi, românii, aș zice că suntem înaintea multora. Nu mai așteptăm să vină foametea aia mare, globală, peste noi. Ne-o pregătim, cu sârg, singuri. Terenuri nelucrate, puțini oameni ocupați în agricultură, memorie scurtă. Fost-am grânarul Europei, dar ne-a trecut. Acum importăm. Trăim din ce cultivă alții mai harnici. La nivel individual, nu stăm deloc bine cu puterea de cumpărare. Salariile s-au micșorat și zilnic suntem bombardați cu informații despre creșterea prețului la alimente. Deci ne permitem să cumpărăm din ce în ce mai puțin. Da, știu! Noi, românii, ne-am descurcat cu mâncarea și pe vremea ailaltă. Dar, la fel de bine, atunci aveam cu ce să cumpărăm la negru…

Amenințările astea globale vin pe rând: ba că se topește gheața de la Polul Nord și-o să ne retragem pe vârfurile munților, ba că nu ne mai ajunge oxigenul, ba că se termină rezervele de apă potabilă sau cele de petrol. Acum e pe sponci și mâncarea. Să ne pregătim să (mai) murim (o dată). Lihniți…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară