Da,ca si aia cu “orice sut in c.r e un pas inainte”,dar din pacate la noi nu prea mai merge…ar fi trebuit sa fim atat de departe la cate ne tot luam de 4-5 ani incoace.
Dar asta este,ne-am obisnuit sa ne lamentam si sa ne plangem,sa gasim scuze in esecurile,frustrarile,necazurile noastre,si din pacate cred ca ne si place…

E din aceeasi categorie cu
“Diferenta dintre un invins si un invingator este faptul ca cel din urma se ridica in picioare o data in plus….” si sunt amandoua adevarate….

stiam asta insa nu intelegeam.
mi-a fost insa de ajuns ca omul de langa mine sa imi repete asta de cateva ori,ca sa inteleg in sfarsit!

Sunt multi care nu invata niciodata sa se ridice. Nu ca n-ar cadea, dar in momentul T+1 apar o multime de maini, iesite din coloane vertebrale aplecate, care sa-l ajute.

Nu te mai ridici decat daca stii ca ai pentru ce sa o faci… si chiar si atunci, este al naibii de greu!
Nu! Nu este bine sa cazi!

“Pentru că înveți să te ridici” ?!
Unii, foooarte puţini e drept, se ridică (dar e mai bine să nu memoreze lecţia ridicatului, preferabil pe cea a prevenţiei ;)) alţii sunt ajutaţi să o facă (nu învaţă decât să aştepte “ridicătorul”, recomandat un alzheimer sever 😛 ) o bună parte se simt în siguranţă acolo (n-au unde şi de unde să mai cadă 😉 ) însă cei mai mulţi se ţin zdravăn pe picioare şi preferă să se lovească de pragu’ de sus (mai bun un cucui decât un picior în gips, nu? 😛 )
🙂

Si eu care imi doream sa cada marinarul dupa punte …

100% de acord cu ce a spus VirtualKid.

Asta e la fel de …ca aia cu tot ce nu te ucide…te intareste. Asa cum nu mi-am dorit sa fiu vreun beton armat…nu-mi doresc nici julituri in genunchi.
Si intr-un caz si in celalalt… raman urme…adanci, prea adanci.