Anul acesta a fost foarte sarac, la fel si cadourile…

Buna seara,

As dori sa-mi permiteti sa spun totusi cateva cuvinte: sunt binecuvantata cu parinti care au facut mari sacrificii pentru mine. M-au inconjurat cu iubirea lor nemarginita, si pentru mine a fost suficient. Iubire si caldura care imi lipsesc atat de mult aici, in acest Bucuresti in care fara ei ( ei sunt departe, in judetul Neamt), nici acum, dupa 8 ani, nu ma regasesc.

Chiar asta seara vorbeam cu mama la telefon, si ne-am amintit cu bucurie de serile de Mos Nicolae, mama incercand cumva sa se scuze ca nu a putut mai mult, iar eu incercand s-o linistesc(pentru a nu stiu cata oara) ca nu are de ce sa isi faca probleme, pentru mine a fost mai mult decat suficient, si la ce folos sa fi avut jucarii care mai de care, dar iubirea lor sa-mi fi lipsit? Si s-a linistit, pentru ca stie ca e adevarat.
Sper insa sa reusesc sa le rasplatesc efortul care oricum nu se poate evalua. Este de nepretuit.

numai bine si o saptamana usoara!

atunci (ma) voi analiza. si daca nu vrei raspuns iti fac hatarul si nu-l vei primi )))

Poate ca ar mai fi o perspectiva de urmarit… cat din ceea ce “punem in ghetute” reusim sa il revarsam in mod firesc tot catre noi, ca parinti.
Cred ca acesta este cel mai nevinovat exemplu de egoism… amestecat cu altruism. Sa fii parinte nu inveti la nicio scoala si poate ca este mai bine asa!

buna dimineata,
Marita Doamna, coffee?! nu e in ghete, e langa ghete! :))

ai atins un punct nevralgic,Mana. daca este sa-mi reprosez ceva mereu este faptul ca nu petrec suficient timp cu fetita mea si ca toate acestea se vor razbuna mai tarziu impotriva mea. este greu sa ai o cariera, ca sa poti asigura copilului tot ce are nevoie, insa sa ai si timpul sa te bucuri impreuna cu el de toate. nu stiu daca exista o reteta pt asa ceva.

Aseara stateam la povesti cu fiul meu,care implineste peste o luna jumatate 18 ani..povesti despre ,,mos”.
Rememoram bucuria lui la fiecare surpriza descoperita in ghetute,atunci cand era mic si ne aduceam aminte cu tristete de momentul cand brutal, a fost informat ca mosul nu exista.
Acum ma leg de intrebarea ta si pot spune ca am pus atat cat am putut de mult in ghetutele fiului meu si el s-a bucurat de ceea ce a primit.

Incepe o perioada minunata.SArbatorile de iarna care culmineaza cu Marea Sarbatoare a Nasterii Domnului.Atentie ! Sarbatoare venirii divinului printre noi ! Greu de inteles dar cu intelepciune si har se poate, cu timpul.Am citit mult despre obiceiurile de Mos Nicolae .La noi si in lume.Ca si de Craciun generozitatea este o idee curenta.Se invata .Se educa.In tarile catolice /protestante copilul este invatat sa ofere si el nu numai sa astepte sa primeasca.Acel copil creste si devine un membru al societatii .Comportamentul se imprima din frageda pruncie.Sunt din ce in ce mai convinsa.Bucuria daruirii trebuie modelata ca sa aduca fericire si implinire.Sarbatori fericite si binecuvantate!

Nu ştiu la ceilalţi dar, la noi, totul a venit de la sine. Când creşti împreună cu copilul tău, nu-i aşa că este foarte simplu? 😛
Iubire necondiţionată, să învăţăm împreună rostul şi mersul vieţii, să ne bucurăm de fiecare zâmbet, pas, şotie, să ne “batem” pentru jucării… Ce vremuri! Oricât de ocupat (sau preocupat) aş fi fost, nimic din tot ce-am trăit (şi trăiesc, că doară n-am murit încă 😛 ) nu a fost sacrificiu. Ghetuţele nu erau mereu burduşite dar bucuria momentului şi hohotele de râs la descoperirea cadourilor (uneori inventive de-a dreptul) erau (şi mai sunt! ) de nepreţuit. 😀

Ai mei au pus tot, iar eu am sa fac la fel.