Batiste de hârtie // 17 April 2010
Am început să scriu postul ăsta în primele zile ale lunii noiembrie, anul trecut. În mod ciudat, n-am putut să-mi duc ideea până la capăt, în scris. În pofida faptului că scriu ușor, dintr-o suflare, cum s-ar zice. Deși am tot discutat-o cu unii, cu alții… Azi, însă, am terminat de scris… Dintr-o suflare…
Scriam mai demult că sunt oameni pe care îi folosim, sunt oameni care ne folosesc. Dar micile ajutoare, din altruism, prietenie, empatie sau bunăvoință nu sunt subiectul de azi. Sunt oameni care îi folosesc pe alți oameni ca pe niște șervețele de hârtie. Cu care îți ștergi nasul de câte ori situația de nestăvilit o impune. Cu cât ai mai puține batiste la îndemână, cu atât încerci să folosești la maxim spatiul util pe care peticul de hârtie ți-l pune la dispoziție. Odată ce batista a fost murdărită pe toate părțile, devine nu doar nefolositoare, ci și nedorită. Trebuie să scapi cât mai repede de ea. Ceea ce unii exact așa fac: s-au folosit, te aruncă. Fără urmă de remușcare, fără să se uite. Ei doar trebuie să scape de ”obiectul” nefolositor. Să fie ei curați.
Expresia ”folosește oamenii ca pe niște batiste de hârtie” nu-mi aparține. Constatarea îi aparține unui vechi prieten, la momentul alăturării grupului de batiste folosite din care făceam mai mulți parte. Toți din grup – folosiți de un același. Care e bine, merci, fără remușcări și-acum. Deși, privind peste ani, viața lui nu mai e deloc roz. Ba, dimpotrivă, e de-un cenușiu închis, spre negru. O fi adevărată legea compensației, nu știu… Ah, batistele sunt bine, echilibrate și prospere, nu vă faceți griji. Și cu lecția învățată. Odată ce-ai trecut printr-o experiență ca aia, miroși de la o poștă oamenii care vor să te transforme, ușor-ușor, într-o anostă batistă de hârtie. Pe care s-o utilizeze la maxim, după care, fără urmă de remușcare, s-o arunce în primul coș de gunoi. Poate, la început, îi lași să creadă că nu ți-ai dat seama de intenția lor. E mai bine ca celălalt să aibă impresia că presupusa batistă habar n-are, căci hârtia n-are nici creier, nici inimă, nu? Timp în care studiezi. Și ai certitudini.
Căci, de data asta, știi că ești om, și nu batistă de hârtie. Și – chiar dacă ei nu știu – nici n-o să mai accepți vreodată să fii.
