Cutii de rezonanță // 30 March 2010
În ultima vreme am stat foarte puțin în online. Nu prea am mai intrat pe bloguri, messul a devenit de multă vreme amintire, căci intru doar când am treabă, mailurile oricum le trimit doar punctual, cât să rezolv diverse, pe rețelele de socializare intru cât să dau cu mătura, din joi în Paște, și să strâng pânzele de păianjeni. În schimb, viața din offline a fost plină. Cu tot mai multe lucruri de făcut, cu cărți citite, chiar și filme văzute, dus la restaurante, văzut cu prietenii și mers la piscină. Online-ul mă atrage din ce în ce mai puțin. Pentru că nu se trăiește acolo. Viața e cea reală, cu întâmplări adevărate, nu plăsmuiri ale minții. Nu mai stau ca un liliac agățat cu capul în jos pe blog. Al meu sau altele. Online-ul modifică psihic oamenii. Îi limitează. În câteva ore de navigat pe net, te întrebi, la final, ce-ai câștigat? Cu ce rămâi? Cu câtă informație? Cu câtă experiență? Ce-ai fi putut face, în mod real, în același timp? Vă spun eu: se pot face multe. Cu alte satisfacții. Echilibrul psihic se păstrează cu fapte reale. Online-ul te face dependent. Și, uneori, obsesiv. Cel mai frecvent, atunci când ajungi să te agăți de un blog, ca un liliac atârnând cu capul în jos. Să vezi ce comentariu a mai apărut. Cine și ce-a zis. Ajungi să trăiești pentru asta, să te identifici poate cu autorul, să trăiești inițial ce spune el că trăiește, după care să dezvolți. Să începi să plăsmuiești. Să interpretezi, să cauți sensuri ascunse, mesaje scrise în cine știe ce cheie. Să te gândești, să răsucești pe toate fețele, să interpretezi. Să tragi concluzii. Evident, eronate. Buimac mereu, gândul tău rămâne agățat, mintea ta e ocupată chiar și când faci lucruri reale. Când mergi la cumpărături sau ești sub duș. Devii obsesiv pe nesimțite. Uiți de igiena minții tale și, precum dependentul de droguri, nu poți să te desprinzi. Ești o cutie de rezonanță pentru ce apare aici sau acolo sau dincolo, Dumnezeu știe unde. Doar că sunetul se aude, la volum maxim, doar înăuntrul tău. Vibrezi, uitând de efectele distructive ale vibrațiilor puternice. Uiți să te protejezi, uiți că sunetul trebuie să se audă în afara ta, liber.
Uneori, unii mai puternici reușesc să se desprindă. Ca și în cazul drogurilor, au nevoie de un surogat. Cel mai adesea, surogatul este privitul filmelor. O trecere graduală către lumea reală. Dar e un pas. De apreciat. Căci poveștile de acolo nu dau aceeași dependență. Nu creează cutii de rezonanță. Nu transformă oamenii normali în obsesivi. Nu le ocupă atâta timp. Nu îi transformă în mici roboței care știu să facă doar câteva lucruri. Să stea agățați de un ecran în fața căruia nu se întâmplă nimic. Decât vreo amorțeală sau vreo creștere a dioptriei. Ci îi lasă să trăiască. Offline, ireversibil.
