Viitorul cu margini // 7 March 2010
Citesc primele pagini din cartea Labirint obligatoriu a Luciei Verona – la a cărei lansare am fost vineri – și găsesc o idee care mă pune pe gânduri. Lucia vorbește despre secolul icsicsics, adică 30… Și încearcă să-și imagineze:
Ei, bine, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, viitorul nu este nici roz bombon, nici negru ca dracu\’, este bleu cu dungi aurii. Sau liliachiu cu margini purpurii. Sau poate portocaliu cu picățele verzi. Pot să spun orice, nu veți avea argumente să mă contraziceți. Toate ipotezele sînt posibile, iar urmașii noștri din secolul 30 vor râde în hohote cînd vor citi aceste presupuneri, pentru că ei vor ști sigur că acest viitor – adică prezentul lor – este bleumarin cu roșu. Atât despre culoarea secolului 30. Culoarea ambientală, vreau să spun, nu cea politică.
Cum sunt foarte egocentrică, nu prea mă interesează ce culoare ambientală are viitorul altora, ci cum e al meu. Sigur, nu roz bombon. Dar nici bleu cu dungi aurii nu-l văd. Poate, pe alocuri, e cam cenușiu. Și nici buline n-aș crede că are. Poate, pe undeva, niște pete – oaze de respirație. Nu știu… Culoare dominantă nu știu să-i dau… Poate spre lila? O fi de la flacăra aia violet? Cred că tentă de lila spre cenușiu, cam cum e cerul înainte de furtună, când se strâng norii cu viteză. Nu știu de ce, dar când încerc să-mi imaginez viitorul în noțiuni abstracte, mi-l reprezint în minte exact ca pe-un cer. Ca la focus grupuri, prima imagine care-ți vine-n minte când se pronunță un cuvânt… Un cer nealbastru… Mai lila, mai spre cenușiu pare al meu. Nu mă-ntrebați de ce, că nu știu să vă răspund. Dar, ciudat!, sigur îl văd limitat. Cu margini.
