Mereu auzim sau spunem ”am încredere în tine”, ”mi-am pierdut încrederea în tine”. Nu avem criterii foarte precise pentru a evalua și pentru ca replicile alea să fie concluzia acestei evaluări. Cu toate astea, spunem… Pentru că așa simțim. De cele mai multe ori, ne pierdem încrederea în urma unor dezamăgiri. Am avut așteptări, nu am avut un răspuns favorabil la ele. Cu alte cuvinte, nu s-au împlinit. Suntem dezamăgiți și asta ne face să fim circumspecți. Cam ăsta e mecanismul general. Când avem încredere, celălalt nu ne-a dezamăgit. Încă. Sau insatisfacțiile noastre sunt atât de ușor de trecut cu vederea! Mereu suntem între cele două extreme:  ”cu tine merg până la capătul lumii” și ”cu tine nu trec nici strada”.

Am găsit undeva o listă a celor 7 C care influențează încrederea:

1. Caracterul

2. Competența

3. Conștientizarea valorii personale

4. Congruența

5. Credibilitatea

6. Consecvența

7. Completitudinea

Fiecare dintre cei 7 C este explicat, mai pe larg, aici. Citind explicațiile, mă gândesc că, deseori, afirmăm prea ușor că avem încredere sau că nu avem încredere în cineva, reacționând complet emoțional, și nu rațional. Dacă ar fi să evaluăm după criteriul celor 7 C persoanele ”de încredere” din jurul nostru, probabil că ni s-ar cam răsturna ierarhiile. Dar, din fericire, mulți dintre noi nu o facem. Căci nu ne-ar fi ușor să acceptăm evidența.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.