Personal am mari rezerve cand vine vorba de tipologia de “psihologie” in care se incadreaza sursa. Eu una vad o diferenta semnificativa intre increderea aia pe care trebuie sa o emani si castigi in actele de persuasiune surori cu manipularea si ce inseamna increderea in relatiile interumane autentice, de lunga durata. Si daca e sa ma refer strict la lista, nici criteriile nu sunt foarte usor cuantificabile si, chiar sa fie, nimeni nu are conduite 100% stabile pentru niciun criteriu (de exemplu, povestea aia cu si lasii pot fi curajosi :)).

Scuze de off topic! Ingaduiti-mi de a-mi face onoarea de a va trece in blogroll-ul meu, alaturi de multi dintre prietenii nostri comuni! O zi insorita!

Hmm, in relatiile mele apropiate, increderea se bazeaza pe experientele din trecut, daca exista, pe aprecieri emotionale, pana la vreo proba contrarie si pe “cum simt eu” despre persoana in care urmeaza sa investesc increderea.

Inca nu m-am lamurit cum e bine, sa oferi incredere pana la proba contrarie sau sa astepti sa-ti fie castigata.

Mi-s în pauza dintre cele 2-3 ore (cafea fierbinte, foc liniştitor, ştiri enervante, privit pe geam la cum-cât s’aşează zăpada… de-astea :P) aşa că n-am să apuc să scriu prea multe (no, că ce vă bucuraţi aşa?) 🙂
Dacă am fi discutat despre astea 7 C-euri acum câţiva ani, eheeei, ce sfătos m-aş fi dat! 😛

Eu cred ca de la caracterul ala, pleaca totul(perseverenta, vointa proprie si corectitudine).
Ai caracter, atunci stii si faci ce e de facut. Simplu. Celelalte toate vin aproape de la sine.
Suntem oameni, nu suntem perfecti, nu avem un comportament continuu si nu ma astept la ele in procent de 100%, nici macar 70%. Da, am asteptari, da, am incredere…pana la proba contrarie…

Ha! Caracter…incredere…parc-am discuta la o sueta, in vremuri demult apuse. Aste doua calitati nici cu lupa nu le mai gasesti in zilele noastre daca-ti pui in minte sa le cauti.

Dac-ar fi sa trecem prin filtrul asta rational relatiile pe care le avem nu sint sigura ca ar mai ramine vreuna in picioare. Asa ca prefer sa nu fac exercitiul asta si sa ramin la convingerea ca oamenii / prietenii de incredere ii numeri pe degetele de la o mina dupa ce ti-ai taiat 2-3 degete.

Increderea are si-o insemnata componenta emotionala. Altfel nu-mi explic cum de eu una reusesc sa obtin o gramada de informatii, unele confidentiale, altele mai putin, si cistig increderea instant. Probabil se simte ca actionez corect si nu fac rau nimanui cu ceea ce aflu.

Nu ştiam de cei 7 C, e interesant şi cel puţin parţial sunt de acord. Dar chiar şi cînd acţionăm emoţional, există în inconştient anumite criterii care determină o atitudine sau alta. Uneori “simţi” că poţi sau nu poţi avea încredere în persoana din faţa ta, fără să poţi explica de ce. Dar motivele există.

Mulţi mi-au înşelat încrederea, m-au dezamăgit… dar foarte puţini oameni în care nu am avut încredere la început s-au dovedit ulterior altfel decît credeam.

Pe măsură ce înaintez în vîrstă, devin mai… să zicem prudentă. Oamenii nu sunt numai buni sau numai răi. De obicei binele şi răul coexistă. Acord celor pe care nu-i cunosc prea bine o încredere limitată. Asta mă fereşte de dezamăgiri prea mari.
Mai contează şi dacă e vorba despre încredere în general sau într-un anumit domeniu de competenţă. De unde ştii că poţi avea încredere într-un specialist? Numai pentru că are o diplomă sau un atestat profesional şi ţi l-a recomandat cineva?

Eu nu cred ca exista oameni cat de cat educati, care reactioneaza complet emotional cand spun: n-am incredere in x ! Nu cred. 🙂

poti sa dai cuiva “credit” si sa te arzi. dar nu poti pe faptul ca te-ai ars sa-ti ghidezi restul vietii, pentru ca atunci devii un sihastru. inima e buna atat cat timp e folosita

Interesante C-urile dar tot “instinctul meu de fata mare” si “increderea cu raspundere limitata” raman de baza

O ochiografie, experienta si cum simt! Mi-am si furat-o, asa e in viata, mergem mai departe! Unitatea de masura este aceeasi, da’ nu fac transfer! Nu-i cinstit! 😀

Vreo doua chestii, daca-mi permiteti:
1. L-ati descoperit pe Andy Szekely ? Nu-l judecati dupa un singur articol ! Cititi tot blogul + alte materiale + conferinte ale lui.
2. La o anumita companie de asigurari era un nene simpatic care avea o vorba: Aveti si voi copii, da ? Atunci cind vedeti pentru prima data un om incercati sa va puneti o intrebare: mi-as lasa copilul singur in grija acestui om ? Dupa raspunsul dat veti avea imediat si conduita de urmat cu omul respectiv. Simplu, eficient si foarte corect.

@Marian S: daca raspunsul dumneavoastra e o consecinta, macar partiala, a comentariului meu permiteti-mi sa va spun ca nu astazi l-am descoperit :). Iar despre punctul 2… exact la genul acesta de “incredere” (din asigurari, vanzari, etc.) ma refeream ca ar fi net diferita de ce trebuie sa insemne increderea autentica. Mi se pare cam aceeasi diferenta intre capacitatea de a fi atractiv pentru un partener cu scopul unei “one-night-stand” si a fi compatibil pe termen lung cu respectivul.

Eu am vorbit la modul general, nu am vazut nici o musca pe nici o caciula.

[…] This post was mentioned on Twitter by Loredana Pascal and dianastoleru, Cenusa de Trandafir. Cenusa de Trandafir said: RT @dianastoleru: Am citit despre incredere. Asta. http://bit.ly/9toCB4. […]

@Emi, mă gândeam că, de cele mai multe ori, explicațiile alea știintifice aplicabile în sfera profesională se pot translata și la nivelul relațiilor interpersonale (neprofesionale).
@Marian S, nu acum l-am descoperit, ci cu mulți ani în urmă. După cum observi, articolul de pe site-ul ăla e de vreo câțiva ani publicat…
@Codeus, așa e. Niște păsări Phoenix și noi… Deh, iertăm, uităm, renaștem din propria cenușă 🙂
@Lucia, și eu am descoperit de curând cei 7 C. Asta m-a și făcut să scriu articolul, căci nu mi s-a întâmplat vreodată să evaluez după ei 🙂 Aveam criteriile mele, emoționale în general sau nu concret definite… Cam ca în mecanismul descris… ațteptări/dezamăgire sau valori diferite. De-asta și spun la final că, din fericire, nu evaluăm după criteriile alea. N-am făcut-o și nici n-o s-o fac pentru relațiile apropiate. Mă bazez, cum spune și Ema, pe ceea ce generic numim ”instinct”.
@Manole, dap, caracterul este singurul definit ca având trei componente 🙂
@Dragoș, sigur! Toți cei cât de cât au și o altfel de justificare/un alt argument. Rațional. Dar nu neapărat obiectiv. Subiectivismul ăsta… :))
@Zuzu, dap, experiențele din trecut sunt definitorii. Confirmarea unor așteptări, nu? Lipsa de dezamăgire! oops, ce mă mai învârt în cerc! :))
@blue, și ce ne mai ustură degetele după ce ne-o furăm! :))
@Vulpița Hoață, ai apreciat corect! Vreo 2-3 degete. Maxim! :)) Se vede experiența 🙂
@ȘuKăRiT, și acum nu mai ești deloc sfătos? Ai renunțat? 🙂
@Nea Costache, mulțumesc frumos! 🙂

Increderea este si experienta comuna a esecului, sau succesului.Doi oameni traiesc impreuna un eveniment si traiesc la simultan aceleasi sentimente- pozitive, sau negative si asta ii apropie si le stabileste limita pana la care pot sa actioneze impreuna cu celalat. Increderea se poate educa, la fel si neincrederea. Putnam are ceva lucrari pe capital social, cercetari ample pe tema au psihologii si sociologii scandinavi.
Eu va zic o poveste: cica un primar se plictisea, pt ca in orasul lui toti oamenii aveau incredere unul in altul; era suficient sa promita cineva ceva si se tinea de cuvant, increderea dintre oameni facea intutil orice demers legislativ. Si atunci ii vine primarului o idee. Pe ascuns, plateste o echipa de tamplari si cioca-boca, in cateva zile construieste un edificiu si cheama norodul la ziua dezvelirii si…toti vad cum se inalta semeata, in piata mare, o spanzuratoare…restul la imaginatia d-voastra.

Laura, suspiciunea asta… E mult până apare…

Pai o idee de subiectivism e in ficare dintre noi, it’s human nature ! 🙂
Altfel, imi mentin parerea exprimata mai sus ! 😉 ( Reactie complet emotionala…, ar insemna ca mi-am timis un anumit organ la plaja in Maldive. 🙂 )

Pai una din marile mele rezerve se leaga de aspectul asta stiintific. Nu mi se pare a fi o teorie explicativa. E o opinie, o schema cu care unii pot rezona si altii nu. In psihologia persuasiunii cercetare serioasa a facut Robert Cialdini, desi ce se gaseste de cumparat, in general, e varianta comerciala, insa are in spate teorii documentate si verificate experimental.

În privinţa “caracterizării” cuiva (a oricui!) cam da, Mărita noastră. Dacă n-ai instinct (pe ăsta-l mai am :P) să-l “prinzi” din prima privire, îşi pune bibicu’ (bibica) masca de “caracter” şi, până nu ţi-o face, mai dă-i-o jos dacă poţi. “Mare om, mare caracter” până la prima (sau a doua, depinde cum, ce, de… ) confruntare cu “momentul adevărului” (acţiune, curaj, ispită, mită… etc, etc, etc. ) 😉
Am la exempleee… 😛