A apărut cam peste noapte aici, cu un comentariu. Habar n-am cum a ajuns în împărăție. De obicei, oamenii sunt reticenți: vin, citesc, sunt de acord sau nu, dar tac. Puțini sunt cei care fac pasul și comentează. Și mai puțini sunt cei care revin și se integrează. Și devin obișnuiți ai Castelului. Ale căror comentarii (sincer!) le aștept. Deh, asta sunt, mă atașez! Am și eu așteptările mele…

Ei, bine, nu prea trec, zilele astea, printr-o perioadă chiar bună. Poate o să vă povestesc cândva, când m-oi mai liniști. Dar mereu o tristețe se compensează cu o bucurie, nu? Iar sursa mea de bucurie sunt comentariile lui Valentin. Surprinzătoare… De câte ori le găsesc în administrarea blogului, mă binedispun. Ei, nu râd în hohote, dar mi se luminează fața. Și zâmbesc. Chiar și când fac aluzie la situații și personaje politice. Nu sunt încrâncenate și pline de ură, au umor și sunt zglobii, dacă pot spune așa.

Acum, mă aflu în fața unei situații. Să ne întoarcem la castelani, zic eu! Și să-i consultăm! Valentin s-a prezentat (vedeți în comentariile de la postarea anterioară) și nici n-a ezitat cu pupatul condurului. Trebuie să-l adaug în împărăție, căci am promis să iscălesc hrisovul. Avem cavaleri, avem domnițe, prinț, castelani și alte cele. Dar Valentin? Pe el ce-l facem? Căci bufon nu merge… responsabil cu zâmbetul e prea lung… iar altă idee eu n-am acum. Poate mă ajutați voi, căci, de data asta, chiar am nevoie.

Aștept să propuneți și apoi decidem. Deci?!

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.