\”Iar arhiereii, luând arginții, au zis: Nu se cuvine a-i pune în vistieria templului, de vreme ce sunt preț de sânge. Și, sfătuindu-se, au cumpărat cu ei țarina olarului, pentru îngroparea străinilor. De aceea s-a și numit locul acela Țarina sângelui, pâna în ziua de azi” – Matei XXVII, 6-11

Știm cine a fost Iuda, chiar dacă n-om fi citit cu toții Biblia (ei, eu am citit-o!). Prototipul trădătorului. Cel care l-a vândut pe Iisus pentru o mână de arginți. Justificările pentru care l-ar fi vândut nu mai au nicio importanță. Că nu credea…, că să vezi…. A făcut-o și a schimbat nu numai cursul unei vieți, ci gestul lui a avut impact major asupra întregii istorii, cât o fi ea de adevărată. Arginții? Arginții de astazi, atât de frecvenți, atât de prezenți, atât de cotidieni, sunt un kil de ulei sau zahăr (pentru atâția Iuda care se trădează pe ei înșiși, vânzându-și poate nu numai 5 ani din viață, ci mult mai mult), 2000 de euro (pentru câțiva Iuda care se trădează atât pe ei, cât și pe alții, nădăjduind la împlinirea vreunei alte promisiuni materiale) sau Dumnezeu știe ce monedă încasează alți Iuda care își vând (aparent) doar prietenii sau apropiații…

Mă gândesc că totul e extrem de volatil. Iuda mereu crede că e câștigător. Predă și încasează. Și se bucură. Și merge mai departe, de parcă prețul vânzării sale i-ar ține de cald, de sete, de foame, de urât, de iubire… Dar Iuda mereu este perdant, doar că de la el nu pare a se vedea așa. Iuda se minte. Se minte că e bine. Se minte că e puternic, strângând în palmă bănuții. Se minte că nimeni nu vede ce-a făcut el. Și-și râde în barbă. Și numără… 1.. 2… 30 de bănuți. Argintul se încălzește ușor în palmă. Căldura bănuților îi urcă până-n suflet. Suflet am spus? Ah, sufletul o să și-l descopere abia când, precum biblicul Iuda Iscarioteanul, regretând amarnic moartea lui Iisus, va arunca bănuții în incinta templului și se va spânzura de primul copac întâlnit în cale. El, un Iuda de lângă fiecare dintre noi…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.