Vinovați și vinovății // 13 September 2009
Nu pricep de ce mă moblizez atât de greu să scriu despre subiectul din titlu. Că doar zilele trecute ăsta a fost laimotivul. Cu cine vorbeam, imi povestea că s-a săturat să fie acuzat/acuzată de câte-n lună și-n stele: că s-a îmbolnăvit copilul din cauza ei/lui, că de-aia are probleme, că atitudinea lui/ei e nu știu cum, că de vină că nu crește iarba albastră, ci verde, e ea/el. Zău, așa! Femei, bărbați, parcă n-ar avea altă treabă decât să caute vinovatul cu lumânarea! Vinovat pentru ce? Constat nu mai contează! Pentru orice! Cum orice urmă de rațiune/logică/creier funcțional dispare, nu rămâne decât obsesivul: tu, doar tu ești vinovat!
Chiar și comentariul Andreei de la articolul anterior vine si stabilește niște vinovați. Tot fără urmă de rațiune. (Fie vorba-ntre noi, eu cred că fata asta nu se uită la televizor, ci doar ascultă. Căci altfel nu ai avea cum să vezi argintiul sau negrul ca fiind auriu.) Rea intenție? Acuzații gratuite… Exact despre asta vorbim.
Oamenii consumă fără rost o grămadă de energie, zic eu. Presupunând că într-o situație de viață s-a întâmplat ceva (ei, n-a murit nimeni, deci fapta nu este ireversibilă!), primul lucru pe care îl face majoritatea este să acuze. Să arunce vinovăția direct în grădina celuilalt. După aia, om mai vedea. Probabil instinctiv, mulți au ca primă grijă delimitarea de faptă, extragerea din ”noroi”. Curățarea conștiinței proprii. E atât de comună scena de familie în care se îmbolnăvește copilul și părinții (de obicei tatăl), ca primă măsură, îi reproșează mamei ”Numai din cauza ta! Tu i-ai dat voie să mănânce înghețată, tu l-ai lăsat să alerge, a transpirat și a răcit” etc. Și exemplele sunt multe. De la cele din familie, până la cele din contextele profesionale. Eu nu pot să înțeleg un lucru: de ce oamenii persistă în a avea o astfel de atitudine repetitivă, mai ales că, de-a lungul vremii, chiar ei au constatat că nu aduce nimic bun: nici nu rezolvă problema apărută și, în plus, degradează (măcar momentan) și relația dintre cei implicați. Fie vorba-ntre noi, contabilizarea se face la cel acuzat în mod frecvent, se adună picătură cu picătură, astfel că pe termen lung relația are de suferit… Iar asta chiar e ceva ireversibil… Cui prodest?
Ce e de făcut? Cea mai bună soluție pentru astfel de situații este ca energia aia să fie cheltuită altfel. Dar asta presupune luciditate, rațiune, nu furie oarbă. În loc de ”Avem o problemă. Cine-i vinovat?” (sau situația comună ”Avem o problemă. Tu ești vinovat!”), ar trebui să auzim ”Avem o problemă. Ce soluție găsim?”. Sincer, eu așa fac mereu. De fiecare dată caut soluția, rezolvarea, ieșirea din impas. Nici nu mai contează cine-i vinovat, câtă vreme problema nu e ireversibilă. Nu mă ajută cu nimic să spun ”Din cauza ta, tu ești de vină!”. Ba, dimpotrivă. Știu că aș avea mai mult de pierdut. Pe termen scurt și, mai ales, pe nesimțite, din aproape în aproape, pe termen lung.
