stii e ca si rugaciunea ajuta-mi doamne dar eu vreau acum!

Dintotdeauna am fost de parere ca adresarea directa e mult mai buna.chiar daca persoana e necunoscuta si la primele propozizii folosesc apelativul d-voastra renunt repede la el.intotdeauna am avut inpresia de apropiere cand am vorbit la per tu cu cineva si din contra am simtit ca indepartez persoana folosind d-voastra. Cand zic d-voastra parca am impresia ca-i pun palma in piept persoanei si o imping la distanta de mine. si asta asa cum ai zis si tu nu o fac pentru ca as respecta persoana mai putin.premiul “blog de oro”se pare l-ai primit nu ti-l mai pot da si eu

Spre deosebire de om, Dumnezeu cunoaşte ceea ce este dincolo de vorbe. Nu-L putem păcăli indiferent cum ne-am adresa Lui. De aici, “normalitatea” unică a acelui “Mă rog Ţie, Doamne”. A-L introduce pe Dumnezeu în discuţie, pentru a sublinia cât de normală este anormalitatea, mi se pare uşor pueril (ca să nu spun altceva!). E ca şi cum, în indolenţa noastră, L-am considera egal cu noi. Nu, nu este!

Să i te adresezi unui necunoscut arătându-i respect, este dovadă de minimă decenţă. Dacă ai fost crescut (şi educat) să i te adresezi părintelui, bunicului, vecinului, cu apelativul “tu”, le vei spune tuturora aşa considerând că este ok. Şi totuşi, există excepţii, nu? Cum i te adresezi educatorului, învăţătorului, profesorului, doctorului? Cu respect, bănuiesc.
Oricât am încerca să ne minţim, nu vom găsi în “tu” urmă de respect. Familiaritate, da. Dar nu poţi fi familiar cu oricine, chiar dacă “învăţătura occidentală” ne spune că-i în regulă să ne batem pe burtă cu toată lumea.
Ce mare scofală că străinii nu folosesc acest mod de adresare, că nu există în vocabularul lor cuvintele? Vin din “lumea civilizată”, nu vom vedea la ei intenţie de respect. Doar superioritate şi uşor dispreţ. Să fim deci în “trend”?!
Oricărei persoane pe care nu o cunosc, ori dacă persoana este mai vârstnică, sau dacă mi se adresează cu respect, îi întorc respectul. O “tutuiesc” numai dacă mi-o cere. Şi doar dacă acel “tu”, vine de la sine.

V-am şocat?! 😛

P.S.
“…. prietena mea i-a zis: Dar lui Dumnezeu cum i te adresezi când te rogi?”
La acest pasaj m-am referit când vorbeam de “pueril”, să nu fiu (iarăşi!) înţeles greşit, da? 😛

ȘuKăRiT, ai spus exact ce trebuia spus: ”L-am considera egal cu noi. Nu, nu este!”. Păi dacă El, care nu este egal cu noi, ci mult deasupra, nu se supără, de ce să se supere muritorul de rând când un egal de-al său o face? 🙂

“….“normalitatea” unică a acelui “Mă rog Ţie, Doamne”.”
Vă prefaceţi că nu înţelegi, aşa-i Mărită? Sau aţi citit pe sărite… 😛
O.K. Nu voi intra în polemică (cu nimeni!) mai ales atunci când Dumnezeu este “băgat” (forţat!) la mijloc, pentru a scuza o (neînsemnată?!) impoliteţe. 🙂

Mana, după părerea mea, prietena ta a greşit aducînd argumentul cu Dumnezeu. Relaţia cu divinitatea este una personală şi fiecare se roagă cum a fost învăţat, cum simte, cum crede. (Eu, de pildă, nu cred şi nu mă rog.) Dar adresarea în rugăciune depinde şi de limbă, de religie – anglicanii pînă de curînd îl foloseau pe “thou”, înlocuit cu “you”, iar la francezi se foloseşte “vous” – dar francezii şi în relaţiile cu oamenii trec foarte greu la “tu”.
Revenind la pronumele de politeţe, pe mine nu mă deranjează folosirea lui “dumneavoastră”. Sigur, fac parte dintr-o generaţie mult mai veche :)) Dar am observat un lucru: cînd vorbeşti cu “dumneavoastră” e mult mai greu să te cerţi, mult mai greu să “te tragi de şireturi”. În relaţiile de serviciu este foarte util.
Pe de altă parte, mi se întîmplă să mă tutuiesc cu unele persoane “la prima vedere”, în timp ce cu altele mult mai încet. Depinde de persoane, de moment, de anturaj…

Iar erată… 😛
înţelegeţi*

n-are a face. aparenta inseala. ca doar exista si escroci foarte amabili.

din cate stiu la evrei nu exista formule de politete …

Ma bucur cand vad ca retorica adevarata nu s-a pierdut si nici nu s-a corcit.
Inspirat sofism!

originalul suna asa:

” Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe care el l-a luat drept o tacere ostila.
“Batrane, gata!” mi-a spus pana la urma. “Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai sa stam de vorba, totusi, si sa ciocnim un pahar ca doi prieteni.” “Dar dimpotriva”, i-am raspuns, “am tacut fiindca va respect prea mult…” “Haide, lasa-l pe va si pe dumneavoastra. Zi-mi tu, batrane!” “Iertati-ma, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. “Asculta, tu esti credincios?” “Da, bineinteles.” “Si te rogi cateodata lui Dumnezeu?” “Da, uneori.” “Si cum ii spui lui Dumnezeu cand te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastra, Doamne?” “Tu”, i-am raspuns zambind, pentru ca mi-am dat seama brusc ce vroia sa spuna. “Si-atunci, daca lui Dumnezeu ii spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastra? Hai, batrane, zi-mi Nichita, si sa fim sanatosi…”

De-atunci, in putinele momente in care ne-am mai vazut, m-am straduit sa-i spun pe nume: tu, Nichita. ”

de Mircea Cărtărescu

Camelia, nu mi-e rușine să recunosc că n-am știut! Acum îmi explic și de ce mi s-a părut genială prin simplitatea sa 🙂
Minunat este că, uite, oamenii au folosit-o drept exemplu în condiții similare și a intrat în folclor 🙂

Hop si eu 😀 Dap, prea multa politete, cui ii pasa? Nu in asta se vede respectul, zau asa. A, si bunaaaa!

Oana, mai ai un pic! Și noi! =))
Fac bagajele 😀

Degeaba ii vorbesti cuiva cu dvs daca de fapt il consideri o scursura si tot asa poti sa respecti un om f mult, chiar daca il tutuiesti.
PS: ce ti-e si cu bagajele astea, unii le desfac, altii le fac 😀

[…] Mana Ciutacu m-am amuzat citind postul “Ma rog Tie Doamne” . de doua ori: a) – in secolul 21 unii tin la etichte si cre ca daca cineva iti […]

in fapt, strainii – vorbitorii de lb engleza in speta – spun, adresandu-se unei alte persoane “you” care inseamna si tu si voi.
daca imi permiteti, dumneavoastra, distinsele persoane ce scriu pe acest blog am sa va spun ce mi-a explicat profesoara mea de engleza. si anume ca englezii, foloseau “you” cu intelesul de voi, de dumneavoastra in adresarea catre oricine (chiar intre sot si sotie). ulterior, cand continentul american a inceput sa cunoasca dezvoltarea, locuitorii acestuia (oameni veniti din toate colturile lumii, aventurieri sau chiar paria ai societatii de unde proveneau), prea putin interesati de bunele maniere, de respect si delicatete vis-a-vis de ceilalti, au transformat preaminunatul “you” in tu si in adresarea “directa” cu ion, maria, ana etc.

acum sigur ca exista situatii cand adresarea cu “dumneavoastra” poate fi la fel de jignitoare ca adresarea cu “tu” cand nu e cazul. bunul simt ar trebui sa ne indice cand trebuie sa folosim un termen si cand pe celalalt. personal cred ca sunt utile ambele si nu as renunta la nici unul.
PS desigur, atunci cand te injura cineva, pentru simplul fapt ca nu i-a convenit parerea ta exprimata cu bun simt, nu-i mai spui “dumneavoastra”!