Aricii de lângă noi // 23 July 2009
Doamna Michel are eleganța ariciului: exteriorul e baricadat de țepi, o adevarată fortareață, dar am intuiția că în interior este la fel de rafinată ca și aricii, animale fals indolente, încăpățânat de solitare și teribil de elegante. (Eleganța ariciului – Muriel Barbery, Editura Nemira)
Constatarea Palomei, micuța superinteligentă, provenită dintr-o familie bogată care locuiește în imobilul în care doamna Michel este portareasă, m-a făcut să mă opresc din lectură și să mă gândesc. Folosesc des cuvantul ”arici”, constatând cum cineva își ridică un scut și refuză să comunice. Chiar și mie mi se spune că ”mă aricesc” deseori, dar nu despre mine vreau să spun acum. Ci despre alții.
Sunt arici temporari și arici permanenți. Țepii lor nu au legătură cu trasăturile fizice – nu vă imaginați că sunt hidoși sau că ar fi rățușca cea urâtă! Dacă aricii temporari își folosesc haina din țepi exact ca pe-o manta de ploaie, debarasându-se de ea la prima rază de soare, aricii permanenți sunt altfel. Țepii lor sunt activați tot timpul și – în mod voit – nu-i lasă pe ceilalți oameni să se apropie prea tare. Pentru că ascund ceva rar: delicatețe și sensibilitate. Și teama de a nu fi dezamăgiți. Răniți. De aici și solitudinea: Mai bine singur! – își spun aricii permanenți. Deși, tot timpul, speră. Chiar dacă nu lasă să se vadă.
Uneori, un alt arici permanent, atras de arătarea cu țepi mereu în gardă și uitând de statutul său de arici permanent, din grija de a nu răni, își coboară armura. Și-atunci primul arici, plin de mirare, îl va lăsa pe celălalt să se apropie, uitând și el de statutul său special, de arici permanent. Este exact exemplul pe care ni-l oferă cartea amintită mai sus: doamna Michel și micuța Paloma. Imaginea uneia reflectată în cealaltă. Identice ca sensibilitate, delicatețe și inteligență. Un soi de eu sunt tu și tu ești eu, dacă facem abstracție de vârstă, condiție socială și particularități fizice.
Eu cred că întâlnirea dintre doi arici permanenți nu poate fi altfel decât providențială. Tocmai de aceea prieteniile înfiripate între ei sunt atât de deosebite și de prețioase. Sunt speciale… Și – mai ales – atât de rare.
