Acești nebuni… // 8 May 2009
”La altitudini mari, corpul uman produce mai multe celule roșii în sânge, ca reacție la lipsa de oxigen. Ca atare, absorbția gazului vital este mai mare la o respirație, iar sângele se îngroașă foarte mult. Acest grav simptom poate duce rapid la atac de cord sau la edem cerebral. Urmarea este inflamarea creierului, care generează nebunie temporară, dezorientare și poate chiar induce moartea”.
Unele dintre lecturile mele vin după ce Lucia a citit și a povestit deja. Asta nu înseamnă că eu consider că nu mai e cazul să citesc și cartea! Neah! Acum am ajuns la Acești nebuni care ne guvernează, scrisă de Pascal de Sutter și apărută la Tritonic. Mi-a dat de gândit capitolul ”Fiindcă așa vreau eu” sau cum să devii megaloman.
”Persoana își construiește imaginea prin executarea unor roluri diverse”, scrie Alexandre Dorna. La fel este în cazul bărbaților și al femeilor de la putere care trebuie să se afirme ca persoane conforme cu statura funcției lor.
Eh, asta-i problema. Mi s-a întâmplat să văd, de-a lungul vremii, persoane modeste (și mă refer aici atât la pregătire, cât și la calitățile intelectuale), care, peste noapte, s-au trezit într-o funcție/poziție mare, să zicem. Sau, măcar, cu un job title care suna altfel. Care lăsa impresia de șefie. Și nu vorbesc aici numai despre clasa politică, ci și despre oamenii obișnuiți. Vouă nu vi s-a întâmplat ca, un vechi coleg, cu care ați făcut școala și cu care ați stat la povești ani în șir, să fie uns, la un moment dat, un soi de șef al vostru? Și, de-a doua zi, să se schimbe? Să fie pătruns de importanța funcției? Hehe! Și n-ați zis, în sinea voastră, că i s-a urcat șefia la cap?
Eu, una, am trăit-o pe pielea mea odată, demult. Cu o persoană modest mobilată intelectual, care avea o diplomă cumpărată, fără cunoștințe profesionale și, în plus, cu un profund complex față de mine. Toate încercările sale de a fi altceva decât era, de a intra în costumul strălucitor și proaspăt croit, mie îmi stârneau un zâmbet ironic în colțul gurii. Că doar cunoșteam marfa! Din punctul său de vedere, demonstrațiile de autoritate și de putere pe care le exersa în fața mea trebuiau să mă facă pe mine umilă și să-i ridice ei încrederea în sine. Nu știu cum naiba, dar nu prea se întâmpla asta. Eu nu am fost mai umilă ci, pe zi ce trecea, mă simțeam mai puternică, iar încrederea ei nu creștea, ci se știrbea constant de la zâmbetul meu ironic din colțul gurii și de la profundul complex.
Funcția dezumanizează! – spunea un coleg al părinților mei. Da-i omului puterea și vezi ce face cu ea. Atunci vei vedea cu cine ai de-a face – spune o veche vorbă populară. Eu spun altfel: La înălțime, oxigenul este mai rarefiat și te cam ia amețeala. Este, cumva, rezumatul a ceea ce știu foarte bine alpiniștii și am scris în paragraful din deschidere… Alpiniști am zis? Hmmm… Asta mă duce cu gândul la piramidă, în vârful căreia, spuneam anul trecut, ajung doar vulturii și târâtoarele. Dar astăzi nu despre vulturi vorbeam…
