Cu toții avem amintiri visele noastre de ieri // 3 March 2009
Eu: Și 1 Martie de anul ăsta? 🙂
Diana: dacă mi-aș fi închipuit eu acum 23 de ani cum va arăta 1 Martie de anul acesta…
Cât suntem copii și foarte tineri, ne tot facem planuri, ne gândim ce-o să fim când o să fim mari și ne vedem într-o ceață roz, cu miros de trandafiri, cumva bine. Nimeni nu se gândește că va avea probleme, insuccese, chiar eșecuri sau că va fi nefericit. Toți suntem optimiști, nu doar că sperăm, dar avem convingerea că pentru noi viața o să decurgă fără probleme. Ne imaginăm că o să avem un job care o să ne placă și ne vom duce cu mare drag la muncă, ne vedem coborând seara dintr-o mașină luxoasă, pe care o parcăm în fața casei, iar de pe pajiștea verde din curte vin alergâd spre noi, cu brațele întinse, copii veseli cu zulufi aurii ca în reclamele Orange. Peste noi cade o lumină dulce, în auz ne picură note suave, chiar divine. Nu suntem obosiți niciodată, nu suntem supărați niciodată, iar despre nervozitate, țipete și plânsete de copii, nici nu poate fi vorba. Visăm…
Înaintând pe axa temporală, începem să ne lovim zilnic de mici probleme, începem să vedem că nimic nu pică din cer, că realitatea e un pic altfel, că diferența dintre hartă și teritoriu nu e o poveste. Diavolul se ascunde în detalii, nu? Ceața roz începe să devină certitudine gri, casa cu gazon e un biet apartament într-un bloc de beton cenușiu și comunist, copiii sunt bruneți și seamănă cu noi și, într-o perioadă, chiar au nevoie să le schimbăm pampersul. Mașina luxoasă ia forma unui tramvai și șefii sunt răi și ne expoatează pentru o leafă de mizerie. Vasele nu se spală singure, prizele nu se repară singure și nici gunoiul nu se autoaruncă la ghenă. Sperăm…
Cu toate astea, mai avem puterea să fim optimiști, să ne simțim copleșiți în fața unui răsărit de soare sau să ne bucurăm de toate nimicurile: că ne-am cumpărat un ceva nou, că ieșim în week-end până la munte sau că ne-am zugrăvit casa. Cu fiecare primăvară care vine, în coconul minții noastre se nasc alte vise, asemeni viermilor de mătase. Unele dintre ele or să se transforme în fluturi cu aripile colorate, altele nu. Doar că de data asta visele sunt mai pământene, mai ușor de atins. Privind în urmă, zâmbim nostalgic. Și tot sperăm…
Acum am învățat să vedem harta în spațiu, nu în plan. E o hartă cu mulaje, nu doar o poză. Și de-acum știm că, vrând-nevrând, în continuare, diavolul se ascunde în detalii.
Gerard Joling – Spanish heart
PS – Mulțumiri lui Alexandru pentru melodie!
