Liberi pe stradă // 27 February 2009
Leu: horoscopul zilei de ieri
26 februarie 2009
S-ar putea sa va confruntati cu probleme financiare.
Nu mi-e frică niciodată să intru într-un magazin și să-mi cumpăr ceva. Niciodată nu știu câți bani am în geantă. Adevărul e că nu prea merg la cumpărături. Benzina o plătesc cu cardul. Și ceea ce mai cumpăr eu de prin benzinărie. În rest, nu sunt maniacă. Nici măcar mâncare nu cumpăr în timpul săptămânii. Ne-am obișnuit așa, ca în societatea de consum: cumpărăm tot ce avem nevoie, dar în week-end. În rest, nu e cazul. Nu-mi cumpăr nici rochițe/bluzițe, că nu intru în magazine. Nu visez la nimic, nu-mi doresc nimic. De-aia nici nu știu ce bani am cu mine.
Sub motivul cumpărării unui stilou, am ajuns într-un centru comercial. N-am găsit stilou de-ăla, dar am vrut cărți. Două. Vreo 700 000 de lei ar fi costat. (Eu știu banii tot pe stil vechi, încă mă încurc în ăștia noi!). M-am dus la casă să plătesc. Cu cardul nu se putea, că aveau o problemă la Diverta aia. Am scos banii. Mai aveam fix un milion, habar n-am de când. Nu mi-au putut vinde o carte, că nu era înregistrată în sistem. Deși avea preț și cod de bare pe ea. Așa că am cumpărat doar una. Mi-am făcut calculele: mi-au rămas vreo 600 000 toți banii. Am coborât, am cumpărat niște plăntuțe și o decorațiune cu barză, pentru ghiveci, pe care și-a ales-o Vlad. Vreo 550 000 și astea. Deci toată siguranța mea de a trece strada stătea în 50 000. Pe care i-am dat pe ghiocei.
Pentru prima dată după amar de ani m-am trezit fără măcar un leu în buzunar. Cu o carte și niște ghiocei în geantă și trei plante și o decorațiune în plasă. Ciudat sentiment! Până acum, mi se părea că, dacă nu am o certitudine materială, nu pot ieși din casă. Ieri am umblat cu Vlad pe stradă fără un leu în buzunar. Mă gândeam că sunt atâția oameni pentru care ăsta e cotidianul. Probabil își doresc să cumpere diverse. Cred că dorințele sunt mai mari când știi că nu ai cu ce să-ți cumperi. De mult timp nu am mai încercat sentimentul de a-mi dori ceva cu adevărat. Cum spuneam, nu-mi doresc nimic. Cumpăr doar din necesitate: detergenți, mâncare, una-alta. Nu tânjesc să am ceva anume. M-oi fi defectat! Dumnezeu știe… Și-mi amintesc că, pe vremea când îmi doream, munceam pe un salariu derizoriu și aveam mult mai mult timp. Mergeam prin magazine. Acum e exact opusul. Nu știu cum o fi normal. Nu știu cum o fi mai bine…
Cert e că, aseară, am rememorat vremuri trecute. Și am supraviețuit.
