Eu așa văd campania electorală. Avem un număr finit de poziții. Pentru Parlament. Joburi de două feluri. Nu de mai multe… Senatori și deputați. Habar n-am dacă unii sunt mai bine plătiți decât alții. Știu că nu pentru leafă râvnesc toți fotoliile alea. Ci pentru binele țării, sigur că da! Să pună umărul, să o scoată din fundătura în care a intrat singură-singurică! Nu știu dacă senatorii sunt mai cu moț decât deputații. Mai de soi. Mai top management, așa. (De fapt știu, dar nu mă interesează). Dar știu că se recrutează toți odată. La Târg.

Hmm… Candidații? Niște oameni aflați în căutarea unui loc de muncă. Stabil. Cam garantat, cred. Pentru 4 ani, parcă. (Cu atât mai râvnit!) Timp în care nu au probleme cu cartea de muncă. E la loc sigur, nu li se dă o parte din leafă la negru. La plic, adică.  Loc de unde nu-i dă nimeni afară, în urma evaluărilor (măcar) anuale. Și unde nu au obiective. Măsurabile, așa cum am învățat noi că trebuie să fie obiectivele. (Nu au obiective pentru ăștia 4 ani, ci pentru următorii 4, poate. Că altfel nu li se prelungește contractul.) Și unde nu semnează contracte de performanță. Deși pozițiile pentru care au aplicat sunt de top. Cam bine, nu? Noi, muritorii, nu știm azi ce-o să facem mâine… Mâinele lor e peste 4 ani.

Oameni care își caută serviciu. Pentru 4 ani. Perioadă mai optimistă decât pentru cei care aplică la un job oarecare, în cadrul unui târg de joburi banal. Nu într-unul premium.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară