Oh, cam depresiva.
Da, a venit toamna. Ne-a cuprins melancolia si ne napadesc tristetile. Dupa stirea de azi, potrivit careia Romania este a doua tara din Europa cu mame adolescente, se declansa si depresiunea. A devenit toamna, nu?
P.S Daca titlul de mai sus e o afirmatie, eu imi permit sa o neg. Nu intotdeauna. Nu neaparat.
Toamna? Eu zic că ne-a năpădit munca. Aşa că… din ce în ce mai rar, mai puţin, mai superficial pe-aici… 🙂
Si munca, si toamna si iarna ce va veni. Si frigul… Se aduna.
Care toamnă? Unde? În birou, în faţa calculatorului, e un singur anotimp…
In birou da, unul singur e, la mine in masina sunt mai multe anotimpuri si e frig… Nu, nu in masina 😛 Si apoi e munca, noaptea, ca ziua nu am timp. Ce bine era cand eram copii… he
Nu-i asha, Oana? Tare bine era cand eram copii… Parca si toamna era mai…altcumva.
Mana, puterea exemplului e sfanta! Si la bine si la rau! Si da, nu cred ca tine de anotimp, tine de noi si ce transmitem mai departe prin copiii nostrii. Este vorba de responsabilitate.
Drepresiv dar adevarat. E complicat sa fii si parinte si fiu sau fiica (mai ales cand cresti). Din pacate nu prea cred ca ne-am prins cum ar fi mai bine sa ne crestem copiii insa unii fac un job mai bun decat altii in privinta asta…
Dana, nu cred ca exista vreo reteta de crescut copii. Dar cred ca exista straduinta, exista crez, exista exemplu, exista Dumnezeu.
Sunt zile luni, saptamani, cand nu faci altceva decat sa astepti sa vezi daca s-a prins ce-ai sadit. Asta daca ai sadit ceva. E mare lucru cand vezi, ca raspunde ca si cum ar fi ideea ei/a lui, si face asa cum ai/l-ai invatat-o/invatat.
Am avut, ca parinte o dilema destul de mare si inca o mai am: Mai sunt valabile pricipiile invatate de noi de la parintii nostrii? Mai este accea societate care sa aprecieze aceste principii? Pe scurt, copilul meu, va trai mai bine, va fi apreciat mai mult daca il invat sa aiba “cei 7 ani de acasa” ? Sau pentru lumea de azi care e o jungla,mai jungla decat lumea in care am crescut noi, in care nesimtirea, minciuna si tupeul sunt la rangul de principii, noi invatandu-i acel “bine” stiut, ii aruncam in viata, pe post de victime, de vanat?
Io aş face o călătorie în timp, să fiu copil! Se poate, da? Nu! Naşpa…ce m-aş da într-un leagăn… 🙂
Is curioasa cate dintre campaniile astea isi ating scopul, intr-o mai mica sau mai mare masura. Cred ca mult prea multi raman indiferenti; iar asta (indiferenta) cred eu ca este o boala incurabila in societatea de azi.
Si…da. E toamna. Nu stiu voi, dar eu ma bucur ca a venit toamna ca ma intorc la Cluj 😀
Manole, manole, cîtă dreptate ai cu dilema aia… Ce-i de făcut ?
Mărită Doamnă, uite cînd văd clipuri de-astea, mă trece un fior rece de spaimă şi mulţămesc Soarelui că nu mi-o dat aşa scorpii pe aproape (rele-s de gură, Doamne… :)) )
Nu-i rea melodia, da’ pe ce fond şi-or pus-o…Brrrr!
Blue, de ce să visezi la imposibil, te poţi da pe-o hintă oricînd (numa s-o găseşti printre atîtea moll-uri…. :)) ). Io-mi pregătesc de zor sania şi caut casetele cu desene animate (de-alea de pe vremea cînd Tom şi Jerry numa’ se stucheau, nu scoteau mitraliera.).
Mă pregătesc de iarnă, da… 😉
Eu cred ca daca era pe bune,ceea ce arata clipul asta,nu erau filmati,nu-i asa?Deci nu cred ca exista in realitate atata inconstienta din partea parintilor.Te mai certi,na…,ca omu’ ,dar cand nu-s copiii de fatza.Si mai cred ca isteria este o boala provenita dint-un dezechilibru neobservat la timp si lasat sa infloreasca.
Marita,nu-i destul de rea vremea?! 😀
Ce e aia hinta?
Eu chiar nu-nţeleg ce v-a apucat pe toţi cu vremea şi cu toamna. Că azi era soare la Timişoara, de-am putut să beau cafeaua afară, la terasă. (Nu, nu singură!) 😛
Marian S, nu stiu. Eu fac asa cum imi spune constiinta. Nu spun ca e bine. S-ar putea sa fie rau, dar deocamdata sunt un parinte fericit vazand mladita mea de copila raspunzand asteptarilor noastre. Cred ca asta ne dorim fiecare sa avem parte.Mai tarziu, cand mintea i-o fi mai coapta, cand va intrezarii nuante, atunci om mai vedea.
Children see! Dar nu intotdeauna si fac. Nu toti, ca doar fiecare e diferit. Dar unii intr-adevar, evita sa repete greseli, actiuni, vorbe la care au asistat si ale caror consecinte le-au observat.
Ana, sfioasă Domniţă, “hinta” îi, hm… cum ar veni o frînghie legată-ntre două crengi, pe care te huţuni (legeni)… (mai nou, îs două băruţe şi-o scîndurică atîrnate de-o bară… 😉 ) Voi cum îi ziceţi?
P.S. Mărită, sunteţi deci p-aci pe-aproape?! (Vreo patru-cinci ore de mers întins şi daţi şi de zăpada noastră… :P)
@ manole, @ ALL
Copiii fac in mod special ceea ce vad la parinti.
Dar nu numai.
Eu zic ca solutia este sa-i crestem frumos desi lumea e mai salbatica. Ideal ar fi sa schimbam lumea inspre bine. Greu rau dar nu imposibil.
Nu, acum sunt acasă. Dar nu te-am văzut de sus, că era plafon de nori 😛
SuKaRiT: multam fain. Ma iluminai, da’ numa’ pe jumate. Ce zici ca faceau Tom si Jerry? Se stucheau? Hmm….Imi torc si eu mintea ‘napoi in copilarie si ma intreb: atunci cand tom si jerry nu scoteau mitraliera, ce oare faceau? Pai…Hmmm…Nu cred…POate…Neah…Sunt in ceata…De la toamna, clar.
Marian S: deci si tu…tot cu constiinta… 🙂
M-a luat cu frig :(…
Un adevar ingrosat nu e mai putin un adevar…
Sunt atit de multe de spus pe tema relaţiei intre părinţi si copii (si “societate” versus “sapte ani de acasa”)incit ar ieşi nu doar citeva postari, ci un site/blog intreg.
(Pe de alta parte, cu prima ocazie proiectez si eu spotul asta la studenti…ca exemplu de spot profesional :). Punct ochit, punct lovit, nu? Asta e tot ce isi doreste un comunicator.)
Omul este o fiinta rationala. Asta ne deosebeste definitiv de regnul animal. Copiii copiaza persoanele care arata autoritatea si le confera siguranta. Parintii sunt primii care detin acest avantaj. Ulterior cei din anturaj si apoi cei care au credibilitate. Nu cred ca avem de-a face cu un mimetism inefabil. Mai curand, este teama noastra ca nu suntem capabili sa ne controlam reactiile. Putine gesturi si atitudini ale mamei mele le-am preluat. De ce?
Pina ne spune printul de ce hai sa ne destindem putin.
E o dupa-amiaza de vara. Mama era in bucatarie, fiul la lectii in sufragerie si tatal citea ziarul linga el. Privirea ii cade pe o stire: fotbalistul cutare a semnat un contract de cinci milioane de euro… Se uita la fiul sau care se chinuia cu o compunere si striga la el: bai, lasa prostiile, du-te pe maidan sa bati mingea cu baietii !
Mariane S.
=)) =))
Bine că n-am ficior… 😉
La scoala, ora de educatie… un anume fel de educatie:
– Mai copii, voi stiti ce e dragostea ?
– Daaaaa !
– Si tu, Gigele, cind crezi ca o sa te indragostesti ?
– Eu nu ma grabesc cu dragostea, clasa a patra e si asa foarte grea.
@Diana, ai remarcat exact! Asta e ce-şi doreşte un (alt) comunicator! 😀
@Prinţe, degeaba spun eu că suntem maimuţici toată viaţa? 😛 Copiem ce ni se pare interesant/altfel: gesturi, atitudini… Ne formăm personalitatea prin copiere. Redevenind serioşi, încerc un raspuns (la grea treabă ne pui tu pe noi!) la de ce-ul tău. Poate pentru că mediul în care ajungem, lecturile noastre, lumea pe care o descoperim ne influenţează. Nu doar persoanele. Educaţie, raţiune, voinţă… Ar mai fi şi altele. (Deşi, cred că întrebarea ta era retorică…)
@Marian: dar tu ai ficior! Ce faci? Îi spui să bată mingea?
Da, ii mai spun sa bata si mingea pentru ca de regula nu reusesc sa-l dezlipesc de calculator.
e una din metodele de invatare, prin imitare…adevarat….de aceea e bine sa ne controlam mereu conduita….exemplul personal constituie de cele mai multe ori modele pt. cei din jur si mai ales pt. cei in curs de formare!