Am spus şi o repet: nu mă interesează traficul. Când am vrut blog, nu mi-am propus obiective de-astea. Să am mulţi cititori. Nu o dată m-am gândit că, poate, ar fi bine să fac blogul cu un singur cititor. Eu şi-atat. Parolat. Că situaţia s-a precipitat şi m-a cam împins Victor în arena cu lei, cu blogul în braţe, asta e altă mâncare de peşte.  Din cauza asta, nici nu prea ma uit pe cifrele de trafic şi nici nu-mi propun să ajung pe locul x în clasament.

Într-una din zile, însă, intru pe statistici, din curiozitate, şi găsesc ţările din care este accesat Castelul. Îmi sare în ochi India. Mă duc cu o zi în urmă şi văd iar India. Încă una şi încă una… Din nou. Mă gândesc că o fi vreo căutare rătăcită care trimite la mine. Dumnezeu ştie ce or fi căutat oamenii ăia, ce cuvânt din limba lor o întoarce rezultate împărăteşti. Descopăr o statistică lunară. Totalul accesărilor din India. Deja nu mai pare întâmplare. Mai descopăr o hartă a lumii, pe care îmi sunt arătate ţările de unde se intră. Rafinată, îmi arată localităţile. In India, acelaşi oraş. Chiar că nu mai este întâmplare să vină aproape zilnic, din acelaşi oraş. Îi spun lui Victor. Care-mi zice: O fi vreun indian din ăia cu care ai lucrat tu pe vremuri, la SunTel, apoi la Zapp, şi care s-o fi întors la el în ţară. Nu prea cred, îi spun eu, ăia n-au prea învăţat română! Mai degrabă înclin să cred că e vreun român, aflat la capătul lumii. Dumnezeu ştie ce-o face el acolo!

Încerc să mă gândesc cum e să fii într-un capăt de lume, cu treabă, poate departe de ai tăi, iar legătura cu locul în care ai atâtea amintiri să o menţii citind online ce mai spune unul sau altul pe blog sau luându-ţi ştirile de pe site-uri. Să te aşezi la calculator, să intri într-un univers în care se vorbeşte în limba în care gândeşti tu şi să nu te mai intereseze ce se întâmplă în preajmă… Cum este când te desprinzi de calculator şi auzi în jurul tău oamenii vorbind în altă limbă. Cea în care trăieşti… Să te simţi acasă în mediul virtual şi străin acolo unde trăieşti.

Mda… Ioana cred că poate să ne spună mai multe despre subiectul ăsta. Pentru că i se termină vacanţa şi mâine dimineaţă se întoarce la şcoală, în ţara în care îşi face studiile şi trăieşte o bună bucată din an. Şi poate ne mai spun şi alţii, care au o astfel de experienţă. Şi, de ce nu? Poate chiar el, cititorul meu indian…

.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.