De ce să-mi fac bilanțul fix acum? // 30 December 2007
Nu cred că interesează pe cineva cum a fost anul ăsta pentru mine. Nici chiar pe mine nu mă mai interesează. Important e că a trecut. Pardon! A cam trecut. Prefer să nu mă uit în urmă şi să evaluez. Mă ajută cu ceva dacă mă uit in urmă? Mai pot să schimb ceva ce nu mi-a convenit la un moment dat? Sau să îndrept vreo greşeală pe care, poate/sigur, am făcut-o? Cu atât mai puţin aş putea schimba gesturile făcute de alţii, cu impact asupra mea. La momentul ăla. Cândva. Iar clipele magice pe care, poate, le-am trăit ar fi absurd să le pun în tabel şi să le adun, să scad, să rotunjesc, să nu-mi dea cu virgulă… Şi-atunci, nu-i mai bine să fiu eu optimistă şi să nu mă tot uit în spate, ca Făt-Frumos din poveste, la peria, oglinda şi săpunul scoase din urechea calului şi aruncate peste umăr, în goana disperată din calea Zmeului Zmeilor?
Deocamdată mă uit la problemele curente. Hai să vă zic. Messengerul meu e plin de personalitate. Aş zice că e chiar Şeful Gărzii de la Castel. Deşi nu eu l-am numit. Dar se pare ca e cel mai bine să fii îndrăzneţ în ziua de azi, sa-ţi arogi, să-ţi iei singur ce nu ţi se cuvine. Să faci regulile, adică. De ce spun asta? Pentru că acum mess-ul meu ştie mult mai bine decât mine cine merită şi cine nu merită să fie în lista mea de cunoştinţe cu care aş vrea să-mi pierd/câştig (?) vremea discutând. Face regulile, adică. Şi e selectiv. Extrem de selectiv! Pe unii nu-i acceptă de luni de zile, chiar nu-mi imaginez ce criterii complicate o aplica. Sau ce potenţiale pericole o simţi. Sigur, doar Sfântul Mess ştie. Şi, poate, Dumnezeu (deşi nu sunt sigură) …
Tot azi m-am trezit că nu pot publica nici măcar un comentariu pe propriul meu blog. Adică, la mine pe moşie nu am voie să deschid gura. Că urlu-n pustiu, cumva. Şi a trebuit să plimb comentariul pe la prieteni şi ei să mi-l posteze ca fiind din partea mea. Ce ştiţi voi cu câtă trudă şi bătaie de cap am pus online cele câteva rânduri care, poate, au trecut nebăgate-n seamă? Apoi am constatat că, dacă vreau să deschid gura şi pe alte moşii, nu mă ia nimeni în serios. Iar comentariul meu se duce direct în spam. De unde, cu altă trudă, îl extrag prietenii şi-l repun în drepturi.
Aşa că mă-ntreb, ca de bilanţ: 1. Cine ia deciziile pentru mine, în locul meu? 2. Sunt propriul meu spammer? 3. Dacă nici măcar mediul online nu mă tratează ca având identitate de încredere, eu ce să mai înţeleg despre mine?
