Mă uit la un talk show. În studio, mai mulți invitați. Camera se mută de la moderator, pe rând, la fiecare. Pe măsură ce discuția înaintează, gesturile sunt tot mai expresive.

Mâini cuminți, pe masă sau pe lângă corp. Discuție incipientă. O palmă ușor nervoasă, niște degete neliniștite. Altă imagine. Spâncene încruntate. Umerii se îndreaptă. Brațele se strâng mai mult pe lângă corp. Altă față. Palma își face curaj și se așează pe masă. Își părăsește cumințenia. După ea, curând, și cealaltă. Moderator. Ca doi fluturi alungați, palmele încep să bată aerul din studio. La început mai timid, aproape de masă, controlat, apoi mai amplu. Nu mai pot urmări ce se discută. Jocul mâinilor mă fascinează. Spectacol aproape muzical. Ridicări și coborâri. Pe rând. În acord cu tonul fiecăruia. Balet. Moderatorul tace. Palmele se cumințesc și poposesc pe pupitru. Ca doi coconi în înveliș de mătase. Vocea unui invitat se aude concomitent cu schimbarea feței de pe ecran. Coconii au rămas cuminți, alți fluturi își încep zborul. Stânga-dreapta. Hotărât. Sus-jos. Altă față. Alte mâini. Fluturii se odihnesc. Îmi pare rău că nu am telecomanda aproape, să opresc sonorul. Oricum, nu doar vorbele spun. Ci și dansul fluturilor și odihna coconilor…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.