Radio bambara // 19 January 2014
Bambara este limba vorbită de un trib/grup etnic străvechi, răspândit în Mali, Burkina Faso, Senegal, Gambia, Guineea-Bissau, Coasta de Fildeș, Liberia. Sunt circa 20 de milioane de vorbitori ai acestei limbi, în total. Se bazează pe 7 vocale, aproximativ ca în română. Dar, în mediul rural, comunicarea între sate se făcea cu ajutorul unor instrumente de percuție. Ajungea mai ușor așa informația de la unii la alții, decât dacă ar fi așteptat ca un om să plece de la el din sat, să ajungă în celălalt sat vecin și să povestească. Și așa au inventat un instrument pe care, ei, actualii, îl numesc radio bambara. Nu știu ce fel de lemn e cel din care este sculptat (și împodobit cu teme locale), nici din ce lemn sunt făcute cele două bețe. N-am apucat să-l întreb pe Adi, românul din Guineea-Bissau care mi-a fost ghid ad-hoc și translator de portugheză și care coordonează de 8 ani un program american acolo. Dar știu că sunetul este extrem de intens, curat, chiar cristalin, de parcă nici n-ar fi lovite două bețe de o cutie cu o fantă în ea.