Revoltă în genunchi // 6 September 2012
Ce-mi plac mie oamenii care se lasă umiliți, călcați în picioare, aduși la nivelul pământului și care, în tot timpul ăsta, nu protestează, nu suflă o vorbă. Înghit, acceptă și speră că va veni o zi în care calvarul se va termina. Și fac planuri de răzbunare. Când vor fi ei sus și alții jos, să vezi ce-or să le mai facă!
România e în genunchi. A tăcut, s-a lăsat umilită și terfelită, a acceptat mioritic și a dat vina pe destin. S-a obișnuit în noile limite impuse. Dă-l naibii de orgoliu, dă-o-ncolo de mândrie! Prin instituțiile statului, a venit hoarda de năvălitori și a bătut cu pumnul în masă. Apoi, ani, a făcut ce-a vrut. Mioriticii au așteptat vremuri mai bune. Le-a tăiat salariile și n-au zis nici pâs. S-au descurcat și așa. Cu chiu, cu vai, au fost scoși, după ani și ani, într-un simulacru de protest, în Piața Universității. N-a venit de la ei: a fost cusut cu ață nu albă, ci cu sfoară, să se vadă de la o poștă că nu s-au ridicat din genunchi, ci doar au fost, unii dintre ei, mutați în piață. Căci democrația înseamnă și proteste și în România nimeni nu mai protesta pentru nimic. Nefiresc pentru o lume civilizată. Nimic nu mai era atât de deranjant, totul putea fi acceptat. Când ești în genunchi, vezi doar țărâna. Cerul e mult prea departe și e obositor să ridici capul sau măcar privirea.
Revolta în genunchi n-are niciodată șanse de succes. Mușchii gambelor sunt atrofiați și nu mai pot susține greutatea corpului. E doar un gest de imagine. Să nu se zică dup-aia că nu ne-am revoltat…
Revolta în genunchi continuă prin instituțiile statului. Mii de oameni urmează să fie dați afară. Puși pe făraș. Cozile de topor lucrează. Îi răresc și jubilează. Ei sunt șefii. Oricum, n-au forța să se mai ridice. Ce-i aia sindicat? O amintire. Și un pic prin cartea de istorie, despre Vasile Roaită. Când ești în genunchi, nu mai poți să te organizezi, pentru că ai anihilate mai multe grade de libertate. Poți doar să te târăști. Până faci bătături. Prin noroiul și mocirla pe care le-ai acceptat pentru atâta vreme. Sau până obosești de-atâta târât, și te-ntinzi, un pic, să mori, făcându-te una cu mocirla.
