Sau despre aparențe. Mă întrebam pentru ce le trebuie unora doctorate dacă în viața vieților lor nu vor lucra în cercetare/mediul academic? Pentru ce le trebuie altora grade militare dacă ocupația lor zilnică este într-un cu totul alt domeniu? Și la ce-i ajută și pe unii, și pe alții? Eu, una, nu mi-aș pierde niciodată timpul dacă nu mi-ar folosi la nimic ceea ce am obținut. Și mă refer la beneficii directe: să câștig competențe pe care să le și aplic, să le dovedesc. Dar la mine toate funcționează într-un circuit normal și sunt mult prea orgolioasă profesional pentru a mă împăuna cu onoruri fără acoperire.

Răspunsurile pe care le-am primit la întrebările mele se învârt în jurul ideii de împăunare socială. Căci o diplomă/o hârtie îi conferă posesorului o altă imagine. Și aici vorbim despre aparențe, căci nimeni nu stă să verifice nici cunoștințe, nici abilități. Deși, la inflația de diplome fără acoperire și titluri din România, a fi în posesia uneia/unuia te cam pune sub semnul întrebării. De ce e atât de importantă aparența? De la luxul afișat și până la diplome pompoase, vorbim despre imaginea pe care trebuie să și-o formeze alții despre tine. Și spun ”trebuie”, pentru că realitatea este, de cele mai multe ori, alta. Realitatea nu este ostentativă, precum diplomele acumulate pentru a fi numai expuse și bogățiile afișate pentru a fi văzute. Este ceea ce se definește în psihologie ca fiind diferența dintre hartă și teritoriu.

Mecanismele explicative pentru care unii oameni aleg (căci e o alegere rațională) să afișeze altceva decât sunt ei în realitate, să transmită altceva decât sunt ei sunt simple: nevoia de acoperire a unor nemulțumiri personale – complexe, frustrări etc. Aparențele sunt înșelătoare, spunea Esop. Și avea dreptate. Oamenii joacă roluri, poartă măști, iar alți oameni sunt spectatori. Masca este harta. În linii mari, fără amănunte. Ochii lumii vor spectacol. Odată ce te-ai apropiat să cunoști îndeaproape și ieși din rolul de spectator, începi să vezi teritoriul. Detaliile. ”Dezvață-te să respecți fațada, până ce n-ai văzut interiorul” – ne îndemna Arghezi.

Dar cine are timp de detalii când spectacolul este atât de fastuos și ochii lumii sunt hămesiți?

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară