Există viață după Facebook // 5 April 2012
În real, rejecția socială se produce atunci când un individ nu este acceptat (de majoritate etc). El este izolat, lumea se ferește de interacțiunea cu el. În virtual, pe rețelele de socializare, se produc împrieteniri urmate de rejecții din lista de prieteni și de block. Cauzele sunt cam aceleași ca și în viața socială reală, cred eu. Pentru că nu un robot interacționează în virtual, ci în spatele cuvintelor scrise este un om. Cu un psihic oarecare, cu un anume tip de comportament, cu reacții. Iar îndepărtarea unora de ceilalți și protecția pe care și-o asigură fiecare în fața celor care le invadează spațiul sau nu sunt conformi cu așteptările, cu atât mai mult cu cât identitatea din spatele nickname-ului nu este sigură și verificabilă de fiecare dată, are efecte pe care nu le-am bănuit până acum și cred că sunt demne de o cercetare științifică, dacă nu s-o fi făcut deja.
Un prieten îmi spunea ceva, și pe bună dreptate:
”Mă tem că instrumentele astea virtuale au început să conteze prea mult, că viața reală pare mai degrabă o anexă la întâmplările din „rețelele de socializare” (horribile dictu), că ne marchează prea tare.
Pe de altă parte, măștile par să cadă mai repede și mai ușor, în peisajul virtual în care, de fapt, avem impresia că fiecare tinde și chiar reușește să devină ceea ce nu prea îi iese în viața reală.
(…) Așa și cu prietenii ăștia virtuali. Cum am știut de ei și înainte de Facebook, oi mai ști și după (chiar așa, va fi un „după FB?” :D) – dar și fără. De cine trebuie, de cine merită.”
P.S. – Iar cei care nu reușesc să facă distincția dintre real și virtual, le amestecă și mută pedepsele dintr-o parte în alta sau chiar le uniformizează au o problemă personală al naibii de reală.
