I-am întâlnit azi. Umăr la umăr. Uniți în cuget și-n simțiri. Acoperind aceeași mizerie. Ea, cu ciorapi tricotați cu model, pantofi cu toc și curea de plastic. El, cu ceafa brunetă revărsată, ochii apropiați – ca la criminali – și șosete albe în pantofi. Ea se voia doamnă. Nu reușea să fie decât țoapă al cărei trecut e lesne de ghicit. Miss fata de la țară intrată pe mâna vreunui cămătar. Sau om de afaceri, cum s-ar zice. altfel poziționat social. Modela care nu s-a curățat de țărână, oricât s-ar fi spălat, la bloc, zeci de ani.

Mă scuzați, mi-a rămas gândul la inelul de pe degetul ei mijlociu. Cu piatră de plastic. N-am mai văzut cât de gros e și lanțul lui… N-am mai putut. Și nici nu știu dacă el avea mustață…