Comportamentul oamenilor de pe Facebook și strurzii lui Turambar mi-au amintit despre descoperirea biologilor denumiă ”Spirala morții”.

William Beebe, un biolog american, a descoperit un fenomen ciudat, la începutul secolului XX, în jungla Guyanei. A observat cum o mulțime de furnici se deplasa într-un cerc cu o rază foare mare, de 360 de metri. Micuțe dar perseverente, furnicile reușeau să facă o mișcare completă în cca două ore și jumătate. Era un cerc viu care dura cam două zile, după care furnicile, în marea lor majoritate, mureau de epuizare. Căci în tot timpul ăsta nu făceau altceva decât să urmărească furnica din față. Ca și cum ar fi fost programate. Li s-ar fi întors cheița de către o mână nevăzută și ar fi fost înscrise pe circumferința cercului.

Cercetând fenomenul, a constatat că, atunci când furnicile sunt rupte/separate de colonie, formează o spirală a morții. Rotirea lor se întrerupe numai dacă una dintre furnici rupe cercul, deviază din întâmplare, iar cea din spatele ei, disciplinată, o urmează. Și cea din spatele celei de-a doua… și tot așa. Altfel, dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut, morișca de furnici se epuizează rotindu-se, murind într-un final. Fiind în cerc, furnicile nu au un conducător. Pentru fiecare furnică ”depersonalizată” conducătorul e cea din față. Repetând mișcarea celei din față, nicio furnică nu este în măsură să oprească drumul spre moartea sigură. Pentru că, singure, furnicile nu iau decizii. Furnicile nu sunt independente și sunt lipsite de voință. Cumva, putem spune că merg cu ”turma”. Doar întâmplarea sau, poate mâna lui Dumnezeu, le poate scăpa de la moartea, de altfel, sigură.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.