Mai presus de toate // 6 February 2012
Am o nedumerire. Când te duci ca martor într-un proces, instanța te pune să juri cu mâna pe Biblie că ”jur să spun adevărul și numai adevărul. Așa să mă ajute Dumnezeu”. Deci dincolo de lege ar fi Dumnezeu. Dacă spui că ești ateu sau ai alt motiv să nu juri cu mâna pe Biblie, instanța te pune să-ți dai cuvântul de onoare. Deci onoarea e mai presus decât credința sau decât Dumnezeu, care, la rândul lor, sunt mai presus de lege.
Dar, din ce văd eu, oamenii nu au onoare. Mint cu nerușinare, nu au recunoștință pentru cei care i-au ajutat vreodată-n viață, sunt ca niște șerpi pe care i-ai încălzit la sân. Despre credința în Dumnezeu, ce să mai zic? Dacă ar crede, le-ar fi teamă măcar de pedeapsa divină. Sau ar încerca să trăiască într-o morală creștină, respectând poruncile: să nu minți, să nu râvnești etc.
Ce valoare mai are legea în ecuația asta? Zău că am o dilemă…