M-am săturat de simbolistica la care se apelează de la începutul anului. Recursul la memorie se completează zi de zi. Rezervoarele cu apă otrăvită sunt echivalate cu neieșitul din case în timpul calamității date de zăpada ca-n 54, de magazinele alimentare golite peste noapte, avem un nou Marian Munteanu în pulover ca al lui Petre Roman, avem zvonerii (ca să nu le spun direct agenți provocatori) și răspândacii implantați peste tot, avem un tătuc zilnic pe sticlă, avem…, avem…

La un moment dat, toate acestea se vor termina. Și-atunci vom trage linie: suntem mai bogați? Nu, căci între timp s-a vândut tot ce mai era de vândut. Suntem mai înțelepți? Nu, dovadă e faptul că la 22 de ani după evenimentele din decembrie am înghițit, ca peștii din acvariu, hrana. Iar ”hrana” este un cârlig de fier adânc înfipt în măruntaiele noastre. Avem mai multe locuri de muncă? Nu, căci, pe criza asta, nimeni nu mai investește, iar țara asta nu e prietenoasă investițional pentru marii investitori. Și nici predictibilă. Marii investitori pleacă de la noi, nu vin. Suntem mai securizați? Nu, că stăm sub amenințarea conflictului din Iran, dacă n-o începe până atunci. Suntem mai sănătoși? Nu, pentru că sistemul sanitar e în colaps, o lege adecvată a sănătății n-avem și nici banii de medicamente nu ne prea ajung. Suntem mai educați? Nu, că învățământul e la pământ și transformarea lui nu se întâmplă într-un an-doi. Suntem mai liberi în exprimare? Nu, căci asta am câștigat după 89 și e cam tot ce ne-a mai rămas. Și-aici mi-e teamă să continui ideea în ipoteza unor limitări. Suntem mai veseli? Nu, căci încrâncenarea din spațiul public, tonul ridicat al tuturor celor care își expun opiniile în spațiul public este ridicat, iar agresivitatea e în creștere. Am reînviat societatea civilă? Nu, că societatea civilă înseamnă presă, asociații și organizații (chiar și cele profesionale! – cam moarte sau pline de impostură, în România), sindicate (moarte și-astea!), patronate (vai de capul lor!), nu doar câteva ong-uri vocale și televizate, care au confiscat termenul ”societate civilă”  clamând democrația dar, în realitate având NUMAI interese ascunse și o mare foame de bani.

Uneori, mi se pare că tot ce se întâmplă este un experiment de influențare socială  de dragul experimentului. Ca în facultate, când studenții aveau ore de laborator în care experimentau numai pentru a vedea ce se întâmplă și a înțelege fenomenul. Uneori, mi se pare că ne-am pierdut direcția și umblăm razna. Orbecăim, așa, doar-doar ne-o pune Dumnezeu mâna-n cap și ne-o scoate la liman… Și dacă nu ne-o găsi Dumnezeu, măcar trece timpul și-om vedea noi ce facem mai încolo… Un comportament colectiv ciudat, de neînțeles pentru mine, care mă face să spun – ca atunci când un om se transformă brusc, peste noapte, contrazicându-și trecutul, personalitatea și viața: om fi intrat în anul morții…