N-am văzut acum solidaritate, însă văd ură în stare pură.

După Revoluție – aia de-atunci, nu fake-ul cu pauze de publicitate de-acum -, mi-au rămas întipărite în minte mai multe imagini. Ca din niște filme văzute în anii ăia. Adunările din Piața Universității (piață în care nicio adunare de-asta nu s-a terminat învingând), apariția lui Mihai Lupoi, frenezia uitatului la TV, la revoluția televizată și răs-reluată, minerii, bulina roșie a Evenimentului Zilei și Cristoiu la conducerea ziarului, dezbaterile televizate până târziu, în noapte, din parlamentul de atunci, de pe vremea FSN-ului, bătăliile de la TVR, cu Studioul 4 și pâlcurile de oameni veniți să citească de pe niște foi tot felul de programe și dureri punctuale, tătucul Iliescu care mustra țara, dușmanii Rațiu și Câmpeanu etc.

După 20 de ani, încep să văd cam aceleași cadre, cu alți actori. Din ce în ce mai proști. Adunarea din Piața Universității, apariția locotenentului, frenezia uitatului la TV, la revoluția fake televizată și răs-reluată, minerii (care au mărșăluit azi), bulina roșie a evenimentului Zilei (că tot se face sondaj s-o reintroducă) și Cristoiu la conducerea ziarului, dezbaterile televizate până târziu, în noapte (e drept că nu din Parlament), bătălia forțării în incinta TVR (cu o cucoană agățată cu degetele de fierul forjat al porții), noul tătuc din ce în ce mai prezent pe tv, dușmanii etc.

Doar Mazilu lipsește. Și nici pâlcurile de oameni de pe stradă, cu foile dictando scrise de mână, n-au ajuns în Studioul 4. Dar îi putem asimila pe cei din Piața Universității, adunați în pâlcuri, în jurul vreunei pancarte scrise de mână (în epoca în care imprimantele sunt în fiecare casă și centrele de multiplicare la fiecare colț de stradă!), cu ei.

Ca mine sunt mulți. Mulți care au un deja vu la oricare dintre cadrele descrise mai sus. Habar n-am cu ce ar trebui să asociem, subliminal, aceste imagini. Ne-o fi fost mai bine atunci? Om fi fost mai încrezători? Mai plini de speranță? Om fi văzut orizontul? Nu știu. Dar cei cu vârste peste 35 de ani, atenți atunci la evenimentele marcante, sunt niște milioane de suflete. Ca și cum ne-am reseta și am porni din nou din anii 90. Mă scuzați, dar eu n-am trăit degeaba 22 de ani! Nu vreau să fac saltul înapoi!

[Și nici nu vreau să mă cert cu nimeni în perioada asta din motive de oportunism al unora și comportament aferent]

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară