Despre infarctul sufletesc // 28 December 2011
Zilele astea, țara iar s-a împărțit în două: unii l-au blamat pe Dan Puric, alții l-au ridicat în slăvi. Cred că majoritatea îl judecă după aparițiile de la televizor. Nu știu câtă lume o fi pus mâna pe vreo carte de-a lui înainte să emită judecăți. Eu am pus. Și-am citit. Măcar pentru ideea sa (din titlul postării de azi) atât frumos expusă merită să citiți (măcar) cartea ”Fii demn!”.
În cazul ”infarctului sufletesc la român” cauza este de mult știută. Depuneri nesfârșite de tristeți au creat pe peretele aortei care transportă sânge sufletesc la inimă o îngustare inoperabilă numită ”necazul ființial”.
Din cauza acestui necaz ce crește în depuneri lente, pacientul simte o neliniște permanentă, o frică uneori și un junghi în piept ce-l face să stea tot timpul aplecat cu capul în jos. Astfel, nemaivăzând stelele, sufletul nu se mai oxigeneaza și, cu timpul, cunoaște un proces de înnegrire.
Această blocare permanentă a sângelui sufletesc de a ajunge la inimă creează în timp ceea ce numim ”infarctul sufletesc” în care, paradoxal, cordul funcționează perfect, dar inima încetează să mai pompeze suflet. Oamenii cu infarct sufletesc sunt perfecți din punct de vedere organic, merg pe stradă, sunt chiar de o vitalitate superioară și, mai ales, n-au conștiința decesului lor sufletesc. Îi puteți recunoaște după ușurința cu care fac răul fără să le pese. Fură firesc, mint firesc și, la o adică, își ucid semenii cu ceea ce numim ”sânge rece”.
Da, am uitat să vă spun că sângele lor își pierde total căldura în urma infactului sufletesc. ”Sângele sufletesc” este cald, deoarece, la rândul lui, este format din milioane de inimi care se iubesc între ele. Această iubire produce căldura sufletului. Numai la această ”căldură” sufletul există cu adevărat. De aceea, ”teroarea istoriei” a fost tot timpul preocupată să înghețe inima adevărată și apoi s-o dubleze cu una mecanică – ”inima-ideologică”. (”Despre anatomia inimii triste la români” – Dan Puric)
