Nu știu de ce se minunează ministrul de asta. Adică știu. Dacă ar fi citit în pas mai vioi la viața lui tânără, ar fi avut explicația. Așa, s-a chinuit până târziu cu bastonașele și n-a avut timp să reflecteze la onestitate. A lui și-a altora.

Dincolo de tâlhăriile clasice – cum le percepem noi -, cu gangsteri, cu cagule sau pur și simplu în bandă/haită, mai există micile furturi comise de oameni care se consideră cinstiți: un pix de la birou, niște coli A4, un curs multiplicat la xeroxul companiei, pentru copilul student, un drum la țară cu mașina de firmă etc.  Și aici tot despre necinste și rabat de la onestitate este vorba, deși fenomenul e îngrozitor de răspândit și nu cred că nu e om care să nu fi profitat măcar de telefonul de serviciu, dacă nu și de papetărie… În SUA, valoarea fraudelor de tipul ăsta se ridică la cca 600 miliarde anual!

Mie mi-a rămas în minte experimentul făcut de un profesor la MIT: în frigiderele comune dintr-un cămin studențesc, a pus, în fiecare, câte șase cutii de Coca-Cola, pe lângă mâncarea depozitată de studenți. Ale nimănui, cum ar veni. Evident, și- a notat în ce frigider și câte cutii pusese, trecând apoi, zilnic, să verifice existența cutiilor cu cola. Durata de viață a cutiei ”nimănui” pe raftul frigiderului a fost de maxim 72 de ore. Una câte una, au dispărut. În câteva frigidere, în locul sucurilor, a pus câte o farfurie cu 6 hârtii de un dolar – echivalentul sucurilor, cum ar veni. Deși studenții nu știau nimic despre experiment. Evident, profesorul se aștepta ca bancnotele să dispară mult mai repede. Interesant a fost că după 72 de ore toți banii erau la locul lor, iar cutiile cu suc dispăruseră toate. De unde concluzia că e mult mai ușor ca oamenii să-și însușească produsele decât banii. Surprinzător! Dar se pare că e mult mai facil să trișezi când nu pui mâna direct pe bani, ci pe obiecte. Chiar dacă obiectele se cuantifică în bani, au o valoare exprimabilă în bani. Între hoțul care se consideră om cinstit și bani există întotdeauna acest interpus – obiectul. Pentru sustragerea căruia se găsesc întotdeauna explicații/motivații raționale care n-ar fi valabile în cazul banilor.