“Trebuie să reformăm sistemul de educaţie, pentru că produce prea mulţi absolvenţi şomeri: prea mulţi filosofi, prea puţini ingineri, iar aceşti ingineri nici măcar nu au pregătirea de care este nevoie”

A sărit toată lumea din nou. Că Băsescu iar revine la tinichigii. Ba, unii care s-au simțit lezați, asimilează tot felul de meserii cu filosofii denumiți generic de Băsescu. Mie afirmația lui mi se pare corectă. Recunoaște un adevăr. Care îi supără pe mulți. Căci e greu să accepți că ai o problemă. Dar neacceptând-o, n-o s-o rezolvi niciodată. Îmi răcesc gura de pomană de multă vreme spunând că nu există o corelație între cererea de pe piața muncii și oferta de școlarizare a facultăților. Nici nu are rost să mai spun că facultățile nu au nicio strategie care să aibă în vedere și dinamica pieței muncii, ci doar una care să le asigure unora catedre, salarii, mulți studenți cotizanți etc. Dar asta nu e totul. Învățământul superior e total nereformat. În cele mai bune cazuri, oferă maxim suportul teoretic asimilat unei profesii. Dacă mă gândesc bine, absolvenții de facultate, în mare parte, nici măcar nu mai au o profesie când termină facultatea. Dacă pe vremuri unul care termina o facultate din cadrul universității avea scris pe diplomă ”profesor de” istorie, matematică, limba română etc, unul din politehnică avea ”inginer” etc, acum vedem pe diplomele de absolvire ”licențiat în…”. Cred că doar inginerii, arhitecții și încă vreo câțiva dobândesc diplome care să le ateste profesia. Restul sunt doar licențiați și Dumnezeu cu mila!

Facultatea, în România, asigură cel mult suportul teoretic pentru absolvenți. Asta doar dacă vorbim și despre calitate. Altfel, studenții bifează prezența obligatorie, profesorii își iau salariile și toată lumea e fericită. Nu există pregătire practică sau, dacă există niște acorduri de practică între instituțiile de învățământ superior și diverse alte entități, ele sunt, în marea lor majoritate, numai formale. Cam toți absolvenții, odată ce au reușit să se angajeze – în cazul fericit, într-un loc de muncă din specialitatea terminată – au un șoc: habar n-au cum să transpună în practică ceea ce ar fi trebuit să învețe (teoretic) în facultate. Habar n-au să lucreze în echipă, căci modelul cultural oferit de facultate este unul individualist, în care fiecare se dă peste cap (n-aș intra în amănunte precum taxa de examen, fie ea în bani, servicii sau chiar în natură)  numai pentru nota lui. Și, peste toate, le vine al naibii de greu să se adapteze programului strict, în care nu poți să chiulești, să mai sari peste niște ore pentru diverse plăceri sau să întârzii dimineața.

Mai mult, cam toți absolvenții cred că trebuie să fie plătiți pentru diplomele pe care le au, și nu pentru ce știu să facă și pentru cât valorează munca lor în economia unei companii.

Nu pledez pentru centralizarea de pe vremea lui Ceaușescu, în care se știa cu 5 ani înainte câte posturi de inginer sau de profesor vor fi libere și vor absorbi absolvenții pe care statul îi repartiza guvernamental. Ci pledez pentru o altă atitudine a instituțiilor de învâțământ superior: dacă ar măsura termenul de integrare a absolvenților în piața muncii în specialitatea absolvită (și nu în alta!), ar putea să-și configureze predictiv planurile de școlarizare. Și atunci n-am mai avea atâția ”filosofi” atârnați pe pile pe undeva, ci mai mulți ”ingineri” de care societatea are nevoie.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.