CTP se întreabă, pe bună dreptate: ”cine răspunde şi plăteşte pentru aflarea în postul de ministru al muncii, pe banii cetăţenilor, vreme de 14 săptămâni, a acestui popândău delirant?”

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.
RESPONSABILITÁTE, responsabilități, s. f. Obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele; răspundere. ♦ Funcție, sarcină de responsabil.

Nu e nicio pricopseală când unii își asumă așa, post factum. Dacă o fac și-atunci… Asumarea se face înainte, nu după. Când o faci după, e ca și cum ai recunoaște că tu ești vinovat că lucrul ăla s-a întâmplat/nu s-a întâmplat cum ar fi trebuit. Și, dacă ai recunoscut că ești vinovat, asta ne face să mergem mai departe? Să facem vreun pas în față? Mie vinovățiile recunoscute mi se par simple gesturi de complezență. Ca și scuzele. Omori un om sau îl faci praf și pulbere, apoi spui scuze, am greșit. Omul ăla rămâne tot mort și tot praf și pulbere. De-aia, întotdeauna, când se întâmplă ceva, nu caut vinovați. Soluțiile sunt cele care te scot din groapa de potențial, și nu stabilirea de vinovății. E timp pierdut aiurea. De-aia am și tot scris aici, pe blog, de-a lungil vremii, ca nu ma interesează altceva decât să caut soluții. Evident, când greșesc, sunt politicoasă și spun iartă-mă, dar asta nu înseamnă că rolul meu s-a terminat aici. Caut soluții, căci asta știu să fac cel mai bine și cred că este datoria mea. Iar când spun că îmi asum, atunci e exact în sensul din DEX: mă angajez să fac lucrul ăla. Și nu sunt vorbe goale. Evaluez, calculez șansele de reușită și abia când sunt sigură că voi avea succes în acțiunea mea, îmi asum. Altfel, nu.

Numirea unui ministru ar trebui făcută ca în cazul managerilor cu contract de management: cu lista de obiective de atins într-un anume timp. Și responsabilitatea ar trebui să aparțină, pe de o parte, celui care a acceptat să realizeze obiectivele alea, pe de altă parte, celui care l-a numit în funcția aia. Și să plătească ambii… Altfel, ne asumăm așa, din vorbe, fără să se întâmple pasul în față… Sau nu ne asumăm nimic…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Categorii: De sub tiară