E sezonul lor. Cum s-a terminat postul, au început. Nunta și botezul sunt rituri de trecere. La cel de-al treilea nici nu vreau să mă gândesc. Exacerbarea transmisiilor pe tv a unor astfel de evenimente (fastuoase) ale unor potentați a făcut lumea să se împartă în două. Cei care privesc și se uimesc de luxul etalat și cei care privesc și strâmbă din nas. Aproape că s-a creat un clișeu: dacă te duci la o cumetrie, implicit trebuie să fie de prost gust, ostentativă, implicit și tu ești un parvenit care merită tot disprețul celor cu aere de intelectuali subțiri. Aproape nimeni nu-și mai pune problema că o invitație trebuie onorată: ești aruncat automat în categoria oamenilor fără gust (?!) și judecat fără drept de apel. Am participat la foarte multe astfel de evenimente. Dincolo de faptul că toate se defășoară după tradiție, că la toate felurile de mâncare se succed similar, și muzica e cam aceeași. Am scris mai demult despre muzica populară care se cântă în astfel de împrejurări. Playlistul e aproape similar. Ținutele sunt în aceeași line. Doar numărul de invitați variază. Am mai scris/pus poze pe Facebook, în direct, de la astfel de evenimente. Și, probabil, am fost judecată. Și categorisită. Ca și aseară. Ce nu se știa, însă, și nici nu se vedea dincolo de vorbele și pozele de ieri, era excepția. Cea prin care un copil născut cu sindrom Down și operat deja de două ori pe cord, un luptător care a refuzat să moară, avea dreptul la propriul său rit de trecere. Pentru că a vrut să trăiască. Pentru că, dacă va trece cu bine și peste cea de-a treia operație pe cord, va ajunge să crească, să aibă amintiri strânse într-un album cu poze sau pe un cd, va încerca să fie un copil ca oricare altul, în ciuda retardului aferent bolii și a trăsăturilor mongoloide, în ciuda dezvoltării fizice rămase în urma celor de vărsta lui, în ciuda celor care i-au dat șanse de supraviețuire de 5% și în ciuda speranței de viață mult diminuată. Și, atunci când va interacționa cu alți copii, va putea spune că și la botezul lui au venit ursitoarele cu baghetele argintii în mână, care i-au urat să crească mare și sănătos, va putea întoarce paginile unui album cu poze în care mulți oameni mari, îmbrăcați elegant, stau la mesele pline cu flori și bunătăți, va admira artificiile de pe tortul albastru și baloanele pe care este scris numele lui, se va uita la filmulețul cu creștinarea sa și va privi curios cicatricele roșii care brăzdează toracele copilului micuț, pe care un preot tânăr îl scufundă într-un cazan împodobit cu panglici și flori…