Zilele acestea am fost deosebit de atentă la rezultatele evaluării universităților românești și la clasament. Și aici sunt două laturi ale discuției. Absolut toate universitățile evaluate au ca misiune educația, motiv pentru care toate au acest atribut în clasificarea finală. Poate aici ar trebui rafinate rezultatele. Toate educă și eliberează diplome de licență, fie că sunt private sau subvenționate de stat, dar ce se întâmplă, mai apoi, cu absolvenții? Câți dintre ei urmează forma superioară – masterul – pentru a se pregăti aprofundat în domeniul în care și-au făcut educația profesională de bază? Câți dintre ei ajung să se angajeze, într-un interval de timp, în domeniul în care s-au pregătit? Grele răspunsuri, în lipsa unor statistici. Dacă s-ar face, s-ar putea evalua universitățile și din punct de vedere al calității educației pe care o oferă.

Al doilea aspect, diferențiatorul dintre aceste instituții, este cel al cercetării științifice. Aici calificativele s-au dat în urma evaluării contribuțiilor științifice – articole, lucrări/volume publicate în reviste cotate (ISI, BDI, B+, edituri recunoscute CNCSIS) ale personalului titular sau colaborator (deci care este plătit!) al fiecărei universități în parte. Dincolo de faptul că în multe cazuri vedem că o parte din banii pentru cercetarea științifică vine de la stat, altă parte (mult mai mare) vine din proiecte finanțate de Uniunea Europeană, toate proiectele de cercetare ar trebui să se concretizeze în contribuții științifice (articole, capitole de cărți, volume publicate) în – cum am spus mai sus – reviste&edituri care contează, nu în ”gazeta de perete” a instituției sau în alte reviste fără impact calculat, indiferent de natura cercetării științifice: de bază sau care are ca urmare un brevet/invenție. Uitându-mă pe cifrele bugetelor atrase, constat că sunt universități care au învățat să câștige finanțări, dar acestea nu fac altceva decât să plătească niște salarii unor aleși, căci proiectele în cauză nu se concretizează în activitate științifică nici măcar publicată, darămite valoroasă! Poate și aici ar trebui altfel evaluate investițiile/finanțările…

Mai mult, clasamentul publicat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului face departajarea, din punct de vedere al calității cercetării, între universități. Astfel, primele vor primi un buget mai mare și un număr majorat de locuri la masterat și doctorat. În cazul masteratului, evaluarea ar trebui făcută ca și în cazul licențelor, cum am scris mai sus, deși sistemul Bologna permite să urmezi un master într-un domeniu în care nu ai cunoștințele de bază! Scriam, mai demult, pe Facebook, că mie mi se pare aberant numărul de doctoranzi care se vor recruta în toamna asta (3500), pentru că piața nu are capacitate de absorbție pentru ei, la finalizarea ciclului de studii. În mod normal, aceștia sunt cei care vor lucra, în viitor, în cercetarea științifică (în institute de cercetări sau secții speciale ale diverselor organizații și în mediul academic/cadre didactice). Cei din mediul academic se vor ocupa cu cercetarea științifică de bază (dar asta înseamnă că vor trebui să-și publice rezultatele muncii lor în reviste indexate etc), ceilalți își vor concretiza munca în mare parte în brevete/invenții. Din câte știu eu, au rămas puține institute de cercetări științifice. Poate nu întâmplător, la terminarea facultății, am lucrat într-unul dintre ele și am văzut ce înseamnă. La ora actuală, aceastea nu au capacitate de absorbție pentru o masă mare de cercetători științifici, așa că doar mediul academic ar fi cel care să-i primească pe doctori, dacă tot s-a investit în ei. Dar dacă cifrele de școlarizare pentru ei, chit că n-or termina toți, sunt atât de mari, cred că ne-ar trebui un sistem de universități de câteva ori mai mare decât cel actual pentru a putea fi folosiți toți cei în care statul a investit bani (finanțarea pentru școala doctorală). Altfel, o să continuăm să avem mulți oameni cu diplome bune de pus în ramă și o masă de profesori (la școlile doctorale)  care încasează

Stau și mă întreb, văzând numărul mic de contribuții științifice valide calitativ, provenite din mediul academic: Care cercetare?

P.S. – Publicarea în reviste indexate etc nu se face de amorul artei. În mod normal, punerea în circulație a informațiilor se face pentru a putea fi accesibile celor care pot folosi acele rezultate/ipoteze în lucrările lor. E baza pentru pasul în față…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.