Alex (nu vă spun care, dar îl știți de la televizor: e un avocat celebru și, mai ales, un prieten minunat) mi-a amintit de una dintre melodiile mele preferate, pe care n-am mai ascultat-o multă vreme. Mordechai e cel de la care am primit-o (și pe el îl știți de la televizor), apoi a deveni earworm. Ca orice earworm, la un moment dat scapi de el (între timp, poate reușești să-l transmiți și altora, iar eu am reușit!).

Din câte știu eu, piesa asta este o melodie tradițională azeră, cântată la instrumentul de suflat numit ”balaban” sau ”tutek”. Și el tradițional, specific spațiului caucazian. Fiind unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale de pe pământ, se regăsește și la vecinii Azerbaidjanului, cu denumiri asemănătoare: duduk la armeni, duduki la georgieni. Un instrument de suflat aparent simplu, cu nouă găuri și un corp dublu din lemn de cais – ceea ce-i dă o rezonanță caldă. Nu degeaba traducerea din armeană a cuvântului ”duduk” este ”sufletul pomului de cais”… Iar Alihan Samedov, muzicianul azer care a făcut cunoscut pe glob instrumentul, cântând muzică tradițională, ne-a adus aproape și melodia asta.

Cum s-a declinat Sen Gelmez Uldun? Iată exemplul de la Alex:

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.