X cântă corect – îmi spune. Sunt doar câțiva în piața muzicală care fac asta. Restul, lăutărește, nici nu știu notele. Încep să cânte din do major și termină în la minor. Fața lui se crispează când vorbește. Și-mi amintește că major e unul serios, așa, puternic, iar minor e unul slab, leșinat, temător, cu vocea timidă – lecția incipientă predată tuturor învățăceilor din școala de muzică. Și că do e unul singur pe portativ. Mai sunt sub el sau peste, dar pe portativ e singurul. Hehe, am trecut și eu vreo 8 ani prin școală de muzică, țin mite și acum caietele cu portative și viteza cu care ajunsesem să scriu, după dictare.
Ca și în muzică, în toate domeniile există profani care nu au nici măcar noțiunile de bază, vreun do major, dar care, pentru ceilalți, par pricepuți, și alți profani care le fac galerie. Dar cel mai rău e când unora dintre aceștia din urmă li se pare că se pricep și încep să se bage în seamă, să-și spună părerea. Nu o dată am citit pe net opinii ale unora despre domenii care li se par accesibile, la îndemână, ca vremea și fotbalul. Nu o dată am văzut cum termeni specifici sunt folosiți aiurea, doar pentru că așa li se pare unora care cred că știu. Nu o dată am văzut judecăți de valoare a căror geneză e asta. Cum spuneam, femei, vreme, fotbal și – mai nou – despre presă și marketing! Dar oricare dintre voi, circumscris unui domeniu, poate avea exemple infinite. Dacă un muzicant în vârstă, absolvent de Conservator, spunea că ”muzicanția e grea”, constat că și lăutăria generalizată a libertății de exprimare e al naibii de grea. Nu de alta, dar poți nimeri prin preajmă vreun specialist care te aude cum începi în do major și termini în la minor…