Prima dată, am auzit piesa asta în Pireu. Eram la o tavernă, pe malul mării, comandaserăm pește și fructe de mare, mâncam pâine prăjită unsă cu ulei de măsline, tocmai se terminase o ploaie torențială și norii aveau ferestre de soare, vapoarele treceau prin fața noastră spre undeva, scaunele din lemn vopsite albastru, masa și caracatițele întinse sub streașină, pe-o sârmă, la zvântat, erau singurele puncte reale și solide din atmosfera care se crease. Micuțul vânzător pakistanez de cd-uri și-a răscolit toată colecția scoasă la mezat ca să găsească discul cu Despina Vandi (căci Iannis, cel care ne servea, un brunet interesant cu ochii verzi și dinții foarte albi ne spusese că asta se aude în surdină. Erota thelei i zoi, mi-a silabisit de câteva ori… Am reținut de moment, convinsă că n-am să uit vreodată-n viața asta titlul piesei. A doua oară am auzit piesa într-un restaurant de soi, pe malul unui lac bucureștean, în playlistul unui DJ. Abia stătuse ploaia torențială, era suficient de neagră noaptea și niciun micuț pakistanez nu mai vindea cd-uri pe la mese. Deodată am simțit că-i soare printre nori, că stau pe-un scaun din lemn vopsit albastru și marea e dincolo de balustradă. Și mi-a venit în minte gustul unei felii de pâine proaspăt prăjită, unsă cu ulei de măsline…

[Later edit]: Marian S., uite!