Grecia. Nu mai fusesem. Ne așezăm la o masă, să comandăm mâncare. Chelnerul apare cu o sticlă de apă plată, rece, și cu o tavă cu niște pahare. Până să-mi aduca apa mea minerală, beau plată. Mi-e sete și afară-i cald. Ată imagine: la o terasă de fițe, înainte de cafea, primim apă plată. Și seara, într-un pub. Odată cu meniurile, primim câte un pahar cu apă. Deși afară nu mai e atât de cald. Obiceiul locului, îmi spun. Turcii îți oferă ceai, mai rar cafea. Mă gândesc la importanța gestului grecilor: primești apă rece fără să fie nevoie s-o plătești. Pur și simplu. Înainte de orice, ai nevoie de apă, în țara asta călduroasă. Mă gândesc că românii, care se laudă cu ospitalitatea lor, nu-ți oferă ce ai nevoie cu adevărat, ci ce cred ei că ai nevoie. Sau ce au ei nevoie pentru a putea să se împăuneze apoi… Deși, uneori, tu, omule, ai nevoie de atât de puțin! Doar de un pahar cu apă rece…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.