Indignados // 1 June 2011
Acum câteva luni mi-a picat în mână o cărticică de la Nemira: Indignați-vă!, de Stephane Hessel. Am citit-o pe nerăsuflate. Nici nu-i greu, de altfel. Un om de 93-94 de ani a publicat cartea ce avea să devină fenomen în librării. A vândut peste 1 milion și jumătate de cărți în 17 țări. Bătrânul Indignat, erou al Rezistenței, care și-a transformat viața într-un model de militantism politic a fost, pe vremuri, membru al comisiei de redactare a Declarației Universale a Drepturilor Omului.
”Rațiunea fundamentală a Rezistenței a fost indignarea. Noi, veteranii mișcării de Rezistență și ai forțelor combatante ale Franței eliberate, noi chemăm tânăra generație să reînsuflețească și să transmită mai departe moștenirea Rezistenței. Pe tineri îi îndemnăm: preluați ștafeta, indignați-vă la rândul vostru! (…) Vreau ca toți împreună și fiecare la rândul său – să avem propria noastră rațiune de a ne indigna. Acest lucru este imperios. Atunci când ceva ne indignează așa cum m-a indignat pe mine nazismul, atunci devenim bătăioși, hotărâți și angajați.” (…) ”Cea mai rea atitudine este indiferența, este răspunsul de tip: Eu nu pot să fac nimic, dar mă descurc. Comportându-vă astfel, pierdeți una dintre componentele esențiale ale firii umane – o componentă indispensabilă: capacitatea de indignare și consecința ei, angajarea în acțiune”.
”Sunt convins că viitorul aparține nonviolenței, armoniei dintre diferitele culturi. Aceasta este calea pe care trebuie să pășească omenirea în următoarea etapă de evoluție” – conchide Hessel.
N-a trecut mult de la citirea cărții și am văzut cum au izbucnit mișcările/revoltele din țările arabe, cum tinerii au ieșit în stradă. De câteva zile, mii de ”indignados” din Piața Puerta del Sol din Madrid și din Piața Syntagma din Atena – pe ultimii i-am văzut cu ochii mei – au ieșit în spații publice, protestând pașnic. Un soi de Piața Universității, mi-am spus, trecând printre ei, pozându-le pancartele, ascultându-i. Totuși, fără promiscuitatea care se instalase în Piața Universității. Doar oameni curați, spălați, civilizați, care veneau către Syntagma bine îmbrăcați, în pâlcuri de zeci de persoane… E un protest pașnic, mi-a spus cineva, când încercam să mă lămuresc ce-i cu valurile de oameni. Au fost chemați pe Internet, pe rețelele de socializare. Dar nu protestează împotriva a ceva clar: nu vor alt partid la putere, nu au treabă cu conducerea, nu acceptă printre ei vreun politician care să le vorbească. Oops! M-am lămurit. Sunt tot indignados…. Înțeleg că, duminică, și la Paris, în Piața Bastiliei, s-au indignat vreo 1000 de tineri francezi. Și mă gândesc că în România, unde Facebook și Twitter au prins extrem de bine, încă n-am văzut indignații locali în piețele publice. Și nici apeluri la indignare în grup. Oare mai au românii capacitatea de a se indigna sau e mai facilă atitudinea asta în fața calculatorului, punând like-uri peste like-uri și lăsând urme de limax în coada unor cauze pierdute din start?
