Întotdeauna i-am apreciat pe oamenii care au studiat științele exacte. Gândirea unui astfel de om este de departe mult mai lucidă decât a celorlalți. Întotdeauna au un fir logic, pleacă de la ceva, demonstrează/desfășoară și ajung la o concluzie validă. Acum, Stephen Hawking spune că filozofia este moartă. După ce-ai făcut 17 ani de matematici (ca mine!), când citești în vreo carte deducțiile unui filozof clasic, de genul dacă… atunci…, te umflă râsul. Sau când citești un curs universitar de logică… Alea fac parte din abecedarul matematicii. Și al științelor exacte, în general. Pe care tu le-ai fumat prin gimnaziu, cel târziu. Și peste care ai construit. Ai pus cărămizi de știință, nu de vorbe.
Asta este, am și eu defectele mele. Fără să jignesc pe nimeni, recunosc că întotdeauna mă aștept la fisuri logice sau la lipsa logicii și o mare brambureală de vorbe în capul celor care n-au avut treabă cu matematica. Puține au fost cazurile în care nu am avut dreptate. Tati, profesor de matematică, spunea despre ceilalți că sunt ”folcloriști”. De-a lungul vremii, m-am convins că era un mare adevăr în vorbele lui. Chiar dacă inginerii nu sunt considerați intelectuali, întotdeauna un inginer va fi capabil să tocească materii umaniste. Invers, nu… Matematica o înțeleg numai unii. Numai unii pot să abstractizeze. Nu toate creierele sunt la fel…
Mă scuzați, sunt inginer…

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.